Noutăți

Un prieten spiritual ancorat și îndrăgostit de Olimp

Motto: Tu semeni spiritului ce-l înțelegi.
Și înțelegi numai spiritul căruia i te asemeni.
(Titu Maiorescu, 1840-1917; critic literar,
Prim-ministru al României, 1912-1914)

         Atunci când ești solicitat să scrii pentru a înșirui și a depăna amintiri și gânduri întru a emite opinii și aprecieri despre cineva pe care l-ai cunoscut și ai avut relații de prietenie, în primul rând spirituală, ai colaborat, ai organizat și ai fost invitat la diverse emisiuni televizate, ai participat împreună la multiple manifestări literare și sportive, ceremonii solemne, protocolare, formale sau neformale pe parcursul a mai  multor decenii, există riscul de a omite sau a trece cu vederea unele instantanee sau evenimente.

         Pe lângă toate acestea, cuvintele nu sunt întotdeauna capabile și suficiente pentru a descrie și a reda portretul-cadru holist al unui OM excepțional – distinsul OM de televiziune, jurnalistul, comentatorul, scenaristul, cronicarul, eseistul, publicistul și scriitorul de probitate, regretatul Efim JOSANU (20.03.1947-28.01.2021), primul președinte al Comitetului Național Olimpic al Republicii Moldova (1991-2001), un OM, cu siguranță, admirat și de divinitate, pentru talentul său inconfundabil, harul, vocația, devotamentul și felul său de „A fi”, care i-au aureolat întregul său traseu existențial teluric.

         În una din multiplele conversații, discuții și convorbiri avute pe parcursul anilor, mi-a mărturisit că din copilărie a avut o pasiune nețărmurită față de activitățile corporale cu caracter ludic și agonistic, orientate preponderent spre performanță, spre depășirea proprie, a adversarului sau a naturii, noțiuni care definesc în ansamblu fenomenul sportiv. În adolescență a visat să ajungă în elita marilor campioni, fiind captivat de performanța sportivă, care a fost și rămâne, în continuare, a fi privită ca ispravă deosebită, având astfel și o valoare socială. Dar, totodată atenționa să nu uităm, căutarea performanței și nevoia de realizare are la bază nu numai fenomenul de emulație sau facilitare socială, ci și tendința spre perfecțiune a individului care, chiar dacă nu-i depășește pe alții, se poate depăși pe sine, iar aceasta înseamnă educație. O educație dintre cele mai concrete și mai adevărate, căci prin toate dimensiunile sale sportul formează și edifică caractere, iar caracterele veritabile, asistate de inteligență, duc națiunile spre propășire și progres. Câtă dreptate avea marele Mihai Eminescu, când afirma că: ”Suntem inteligenți, dar nu avem suficient caracter.”

         Îmi destăinuia că, deși și-a verificat capacitățile volitive prin antrenamente dure și de durată și știa ce înseamnă să faci efort la maximă intensitate, peste limitele rezistenței, fiind și student la faimosul Tehnicum Republican de Cultură Fizică din Chișinău, recunoștea că nu a avut talentul necesar pentru a deveni sportiv de mare performanță. În schimb, realizările, faptele și isprăvile altor performeri l-au pasionat enorm. Pasiunea pe care a considerat-o dintotdeauna treapta de aur a cunoașterii și evoluției umane i-a îndreptat și i-a călăuzit pașii spre bibliotecă. Acolo, în liniștea sălii de citire, căuta niște răspunsuri, vorba dânsului. Ce reprezintă în sine fenomenul sportului, acest „fleac” important care animă milioanele și fără de care nu ne putem imagina viața modernității, o viață prinsă în viteza năucitoare spre neprevăzut? Care-i rolul și locul sportului în destinul societății contemporane și în destinul fiecăruia dintre noi? Cum putem evita subterfugiile sportului de mare performanță, care are atât valențe pozitive, cât și negative, fiind contradictorii, iar uneori sfidează ridicolul sau conduce la dezumanizare? Cine sunt eroii arenelor, acești semizei care ne adună în elipsa din jurul pistelor, a gazonului, dar și în fața micului ecran sau a calculatorului? Poate, că tocmai recunoașterea acestor slăbiciuni ale sportului de elită ne îndeamnă să milităm pentru o activitate mai umanizată, mai etică și, în același timp, mai corectă în privința temeiurilor ei filosofico-metodologice? Și se lăsa prins în mreaja și de vraja căutărilor ce îi păreau fără început și fără finalitate, iar vorba protagonistului.

         Picătura găurește piatra nu prin forța sa, ci căzând fără încetare. Tocmai respectând această legitate, cu multă muncă, perseverență și tenacitate intelectuală, a reușit să pătrundă în tainele filosofiei și spiritului fenomenului olimpic.

         Dar la modul empiric, la modul practic, esența mișcării olimpice a început să-i devină călăuză și obiectiv absolut la 29 ianuarie 1991, când la Adunarea de constituire a fost ales în  funcția de Președinte al Comitetului Național Olimpic.

         În plină desfășurare era și procesul de constituire a instituțiilor democratice ale statului și de formare a noilor elite politice. Or, sportul era, prin înseși natura sa la acea etapă a independenței, o parte integrantă și reprezentativă a imaginii noului stat.

         La această perioadă romantică, Efim JOSANU era deja o somitate binecunoscută și mult apreciată în societate, în lumea jurnalismului și a telejurnalismului, în special.

         După absolvirea Facultății de Jurnalism a Universității de Stat din Chișinău (1972), a debutat ca reporter și comentator sportiv la Televiziunea Publică, unde s-a integrat util în colectivul de creație. În scurt timp, în calitate de autor al filmului documentar „Vive le sport”, devine laureat al Festivalului Internațional de film documentar din Berlin.

         Trebuie de remarcat, că nu-i suficient ca o persoană să dispună de multe cunoștințe, deprinderi, capacități etc. pentru a reprezenta o personalitate. Dacă ea nu știe să-și valorifice aceste disponibilități, va rămâne anonimă, va trece neobservată. Această particularitate este legată de „reușita în viață”.

         Efim JOSANU „a reușit în viață” cu  brio, deoarece a trudit mult la edificarea propriei personalități. Omul nu se naște cu personalitate, ci devine personalitate. Procesul fortificării personalității începe din primele zile ale copilăriei (în jurul vârstei de trei ani) și continuă toată viața omului. Dând dovadă de o acumulare culturală profundă și consistentă, de proeminență intelectuală și afectivă, de un profil psihomoral temeinic și stabil, având o dicțiune, o imaginație verbală, un limbaj verde nonverbal și paraverbal mai mustos și mai deosebit, Efim JOSANU deveniseră, la sfârșitul anilor optzeci – începutul anilor nouăzeci al secolului douăzeci, cel mai admirat și mai îndrăgit telejurnalist de la noi.

         Tot în acea perioadă istorică s-a remarcat și ca redactor-șef al Redacției principale de informații „Mesager”. A contribuit substanțial la formarea unor noi generații de jurnaliști, adunând în jurul său o echipă de creație extraordinară, formată din veritabili profesioniști de vocație. „Mesagerul” (fiind și „copilul său de suflet”, spus metaforic) deveniseră forța de șoc, fiind omniprezent prin reporterii săi la toate evenimentele în timpul marilor încercări pentru destinele noastre. „Nu exagerăm – străzile orașelor și satelor noastre deveneau mai pustii în orele când începea „Mesagerul”. Eram cei  mai credibili, cei mai așteptați, își aducea aminte Efim JOSANU.

         Eram cu toții la un mare început de cale, iar Efim JOSANU, liderul incontestabil al olimpismului autohton, a reușit să imprime încredere și perspicacitate tuturor celor implicați în fenomenul sportiv și pionieratul olimpic, inclusiv și celor care făceau parte din arcul guvernamental. Era un izvor nesecat de energie, inteligență, creativitate și vigoare.

         A fost un inovator și un deschizător ingenios de drumuri. A avut clarviziune cum să ne lanseze și să ne dirijeze într-o nouă aventură – afirmarea forului național olimpic pe plan internațional. A reușit, ca de obicei, și de această dată. Primul test de verificare pentru tânăra conducere a Comitetului Național Olimpic a reprezentat-o Jocurile Olimpice de la Barcelona, 1992. Imperiul sovietic se destrămase, iar fostele republici unionale au luat parte în echipa unificată a CSI, dar au purtat fiecare propriul drapel, iar pe podium au fost intonate imnurile țărilor independente. Delegația noastră a avut în lot 11 sportivi, care au cucerit două medalii de aur, una de argint și patru de bronz!!! Halterofilul Tudor CASAPU a cucerit medalia de aur la categoria de 75 kg, iar a doua medalie de aur a fost obținută de Veaceslav GORPIȘIN în componența echipei de handbal a CSI. Iurie BAȘCATOV a urcat pe podiumul Olimpic, fiind distins cu medalie de argint la ștafeta de înot 4 x 100 m stil liber, Serghei MARCOCI și Alexei VDOVIN au obținut medaliile de bronz în componența echipei de polo pe apă a CSI. Celelalte două medalii de bronz au fost cucerite de Natalia VALEEVA (tir cu arcul) la proba individuală și cea de echipă, împreună cu ucraineanca Lyudmila Arzhannicova. O evoluție strălucitoare și un debut de excepție în aventura de afirmare pe plan internațional!

         Lotul Olimpic al Republicii Moldova a participat în anul 1994 pentru prima dată la o ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Țara noastră  a fost reprezentată, în localitatea norvegiană Lillehammer, de biatloniștii Elena GOROHOV și Vasile GHERGHI.

         Au urmat apoi Jocurile Olimpice din Atlanta, 1996, unde au participat 41 de sportivi și am obținut o medalie de argint, prin Nicolae JURAVSCHI, Victor RENEISCHI la canoe-dublu 500 m. și Serghei MUREICO, medalie de bronz la lupte greco-romane.

         La Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano (Japonia), 1998, Republica Moldova a fost reprezentată de doi biatloniști: Elena GOROHOV și Ion BUCȘA (căruia i-am fost o perioadă antrenor la juniorat).

         În anul 2000, lotul olimpic al Republicii Moldova a participat la Jocurile Olimpice de la Sydney (Australia) cu un număr de 34 de sportivi. Oleg MOLDOVAN a cucerit medalia de argint la tir (țintă în mișcare, 10 m), iar Vitalie GRUȘAC a obținut medalia de bronz la competițiile de box, la categoria de 67 kg.

Clipe istorice la Chișinău, mai 1999:
Pere Miro – reprezentant CIO
Efim Josanu – Preşedinte CNO
Juan Antonio Samaranch – Preşedinte CIO
Grigore Popovici – Secretar General al CNO

         Adevărul are nevoie de două lucruri: cineva să-l vorbească și cineva să-l asculte. Trei evoluții de excepție la Jocurile Olimpice de vară (1992, 1996 și 2000) și două evoluții la Jocurile Olimpice de iarnă (1994 și 1998) ale olimpicilor moldoveni, trebuie atribuite și strădaniilor și efortului personal depus de regretatul  Efim JOSANU la organizarea, echiparea, deplasarea, crearea atmosferei psihologice de performanță etc.

         Posedând un ansamblu de trăsături spirituale deosebite și o conduită manierată, înzestrat cu un har al comportării și cu un zâmbet elegant și radios, stăpânind o dulce și duioasă limbă română, precum și o fluență în limbă franceză, Efim JOSANU a deținut numeroase funcții în calitate de membru al Biroului Comitetului de Sport al Consiliului Europei (Strasbourg, 1999-2001) și membru al Comisiei Olimpice Europene (1998-2001); Președinte de Onoare al Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova (2001-2021), membru al Uniunii Jurnaliștilor (1973-2021), membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2005-2021) și altele.

         Cu desemnarea mea în funcție de director-adjunct (1991) și apoi de director (1994) al Liceului Republican cu Profil Sportiv, întâlnirile și întrevederile noastre deveniseră mai frecvente, deoarece liceul este amplasat în sectorul Botanica, str. Hristo Botev nr.2, iar maestrul Efim JOSANU locuia vis-a-vis.

         Cu firea-i sa sensibilă și romantică, rămânea impresionat de fiecare dată, când participa la manifestările extra-curriculare desfășurate în cadrul liceului, fie că era vorba de Săptămâna limbii și literaturii române, Săptămâna limbilor străine, sărbători literare cu invitarea vre-unui scriitor sau actor, diverse serate tematice, adunări solemne etc. Despre aceste răscoliri de suflet și întâlniri emoționale cu elevii și dascălii liceului ne-a lăsat mărturii, chiar regretatul protagonist, în paginile excepționalei sale antologii de eseuri „Cum poți deveni rege”, pag.270-273, articolul „Șoimii nu zboară în stol: „Eram invitat să particip nu la o singură sărbătoare literară, manifestări animate de inimosul director, (și doar datorită lui, pentru că mai departe cei care l-au urmat aveau și au alte concepții), iar ultima întâlnire cu poetul și poezia lui Vasiule Romanciuc, spre marea mea surpriză, cunoscută și recitită pe dinafară de elevii liceului, campioni în formare, mi s-a părut mai mult decât edificatoare. Era o „lovitură” plină de eleganță, o detașare de infatuarea multora din intelectualii cu aere, care considerau sportul, dacă nu o pierdere degradantă de timp, atunci o ocupație secundară, lipsită de sens empiric sau creativ”…

         La 1996, din inițiativa dânsului, ca Președinte al Comitetului Național Olimpic (CNO), am fost propus și ales de Adunarea Generală în calitate de Președinte al Comisiei de Cenzori a CNO, funcție pe care o dețin și în prezent, fiind reales încă de șase ori. Am avut o colaborare fructuoasă întru promovarea valorilor olimpice și imaginii favorabile a Republicii Moldova.

L-am știut pe Efim JOSANU, dintotdeauna, ca pe un fenomenal om de televiziune. Dar, iată că vine perioada post-olimpică și descopăr cu multă mirare și mare bucurie că dânsul este și un mânuitor iscusit de condei, atunci când devine șef al secției de publicistică la Săptămânalul „Literatura și Arta”. Articolele, eseurile, schițele, portretele, interviurile sale au fost concepute temeinic, fundamental, propulsate de un flux luminos al conștiinței și abordate într-o manieră filosofică, fiind veritabile ficțiuni logice și lecții de filosofie morală.

Aceste incursiuni, în abisul ființei și relațiilor umane, trec ca un fir roșu prin toată publicistica și proza regretatului Efim JOSANU, care este destul de consistentă într-o perioadă atât de scurtă. Mă refer la aparițiile editoriale în perioada post-olimpică, adică după 2001:

  • Volumul „A FI”. Publicistică, eseuri, 360 p., 2004;
  • Cum poți deveni rege. Proză documentară, publicistică, eseuri, 415p., 2005;
  • Cartea Jocurilor Olimpice. Volum enciclopedic, 632p.,2008;
  • Cărările care ne cheamă acasă, 178 p., 2009;
  • Odiseea olimpică. Mică enciclopedie ilustrată, 2012;
  • Cartea Jocurilor Olimpice. Cronici, Portrete, Reflecții, 720p., 2017.

Ultima lucrare este o ODĂ autentică, cu foarte multă informație, știință, analiză și mărturii, aducând un aport considerabil fenomenului sportiv, olimpismului și culturii în general. Consider că acest volum merită și acum să fie nominalizat pentru a i se acorda vre-un premiu post-mortem, la noi sau peste Prut, deoarece toată scriitura sa era dominată de o evoluată limbă română.

Vreau, ca bunul meu prieten spiritual, să audă și acolo, în lumea fără de dor, că îi rămân profund recunoscător pentru acea introducere pătrunzătoare, plină de coerență și emoție, întitulată sugestiv – „În căutarea memoriei pierdute”, la  monografia „Nicolae Simatoc – legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la FC Barcelona”, editată în 2013 (autori B.Boguș și O.Țîcu), pe care putea să o conceapă numai Efim JOSANU. Iată doar o frântură de text din cele zece pagini:„…Această carte vine să suplinească un gol, golul păzit până mai ieri cu baionete, ca nimeni să nu știe și să nu cunoască, nici să audă măcar ecourile ce răzbat spre noi din abisul vremurilor trecute. Trăind în pușcăria cu obloane de fier, nu vedeam nimic afară… O.Țîcu și B.Boguș au deschis doar oberlihtul”. Cine putea să scrie astfel?

Pe lângă toate calitățile și virtuțile invocate anterior, care constituie doar o mică părticică din imensul său talent, Efim JOSANU a fost și un inegalabil moderator de reuniuni, adunări, manifestări etc.

Acolo, plutind printre aștri, vreau să ajungă gândurile mele, de înaltă gratitudine, pentru butadele spirituale și improvizațiile subtile, dăruite publicului prezent, la lansarea monografiei susmenționate în incinta Bibliotecii Naționale , sala fiind arhiplină, iar evenimentul a fost mediatizat practic de toate posturile Radio și TV din Chișinău.

Dar, câte, câte s-au sedimentat în subconștientul celor prezenți la lansarea monografiei „Fotbalul în contextul transformărilor democratice din Europa de Est”, autori B.Boguș și O.Țîcu (2009), sau popasul aniversar de 60 de ani de la naștere a subsemnatului (16.01.2015), sau acea memorabilă întâlnire din februarie 2017 cu studenții și profesorii Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la universitatea pe care a absolvit-o și încă multe altele, desfășurate în faimoasa sală a Senatului Universității de Stat din Moldova.

Regretatul Efim JOSANU a fost înzestrat de divinitate cu o gândire și o vorbire limpede și coerentă, reușind să dea „cuvântului interior” libertatea și încrederea dorite. Se cunoaște, că o gândire care nu izbutește să se exprime nu e gândire, ci cel mult e o presimțire confuză, iar „actul verbalizării și al comunicării cu sine și cu alții” constituie deja o artă.

Unii oameni se mulțumesc doar cu faptul de a-și trăi emoțiile, sentimentele și dispozițiile sufletești. În schimb, alții vor să-și construiască și un drept de reacție față de propriile emoții și sentimente, și atunci realizează ceea ce psihologii numesc o conștientizare a faptului trăit la un moment dat. Această conștientizare se realizează, de fapt, printr-o luare de atitudine, iar regretatul protagonist a însușit din tinerețe, că formarea OMULUI este imposibilă fără parcurgerea treptată a acestui drum al conștientizării.

„Noi știm ce suntem, dar nu știm ce putem fi” ne amuză și totodată, ne atenționează marele gânditor și dramaturg englez W.Shakespeare. Cu adevărat nimeni nu poate ști, deoarece destinul omenesc cuprinde o limită: nu ne putem sustrage acțiunii „neprevăzutului”, nu putem crea cele mai multe dintre împrejurările care apar. Avem însă datoria să valorificăm cât mai bine situațiile favorabile apărute pe parcursul vieții, pentru a ne crea astfel condiții de evoluție și împlinire sufletească. Acest punct de vedere pare unul pesimist, dar să nu se uite că înseși situațiile pe care ni le creăm prin scopurile și voința noastră cuprind, pe parcursul desfășurării lor, o notă de neprevăzut, noi neputând anticipa toate implicațiile și consecințele posibile. Nota optimistă a destinului omenesc constă în faptul că, între aceste limite impuse de  „neprevăzut/hazard”, totul depinde de mentalitatea fiecăruia, de calitatea atitudinii față de sine însuși și față de viață, adică de măsura în care înțelege să-și asume o responsabilitate a existenței.

Distinsul și elegantul Efim JOSANU a ales să-și asume responsabilitatea propriei existențe cu multă înțelepciune, cu multă însuflețire și în mod remarcabil.

Boris BOGUȘ, doctor în psihologia sportului,
profesor universitar, antrenor emerit,
Președintele Comisiei de Cenzori a CNOS

Related Articles

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker