Simboluri Olimpice
Motto-ul Mișcării Olimpice, citatul latin “Citius, Altius, Fortius” , care înseamnă “Mai Repede, Mai Înalt, Mai Puternic”, a fost propus de Pierre de Coubertin cu ocazia fondării Comitetului Internațional Olimpic, în anul 1894 și a fost introdus odată cu Jocurile Olimpice de la Paris, 1924. Un alt motto, neoficial dar foarte cunoscut, preluat de către Coubertin dintr-o ceremonie ținută de episcopul de Pennsylvania, la Jocurile Olimpice de la Londra din 1928, constă în fraza: “Cel mai important lucru nu este să câștigi, ci să participi!”.
Cele cinci inele întrepătrunse reprezintă cele cinci continente ale lumii și semnifică uniunea dintre ele și întâlnirea sportivilor din întreaga lume. Culorile celor cinci cercuri olimpice (albastru, negru, roșu, galben, verde), precum și culoarea albă a fundalului lor, reprezintă culorile existente pe toate steagurile țărilor lumii. Fiecare ediție a Jocurilor Olimpice are propria-i emblemă olimpică, în care sunt integrate cele 5 cercuri olimpice alături de elemente reprezentând orașul și țara gazdă, dar și cultura specifică acesteia. Emblemele olimpice sunt create și propuse de către Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice.
Steagul afișat cu ocazia Jocurilor Olimpice cuprinde simbolul și semnificația celor cinci cercuri întrepătrunse. Pierre de COUBERTIN
a fost inspirat în alegerea acestui drapel al Olimpiadei de către psihiatrul Carl JUNG, care considera inelul ca o expresie a continuității și a ființei umane.
Imnul Olimpic este interpretat în timpul înălțării Drapelului olimpic cu ocazia Ceremoniilor de Deschidere și Închidere ale Jocurilor Olimpice. Imnul olimpic este o piesă muzicală compusă de Spyridon SAMARAS pe versurile poetului grec Palamas. Imnul a fost cântat pentru prima dată la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena din anul 1896, dar nu a fost declarat ca Imn Olimpic până în anul 1957.
Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia (Grecia) și purtată până în orașul gazdă de atleți. Aceasta joacă un rol important la Ceremonia de deschidere și arde pe tot parcursul olimpiadei. O flacără arzând neîntrerupt în timpul desfășurării Jocurilor Olimpice, simbolizând focul furat de la zei de către Prometeu, tradițională în olimpiadele antice, a fost reintrodusă în anul 1928, cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Amsterdam.
Torța care poartă flacăra olimpică din Grecia și până în țara de desfășurare a Jocurilor Olimpice a fost introdusă de către Carl DIEM cu ocazia controversatelor Jocuri Olimpice de la Berlin, din anul 1936. În zilele noastre, torța olimpică este aprinsă cu câteva luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, în localitatea Olympia din Grecia. Unsprezece femei, reprezentând virginele vestale, sunt personajele unei ceremonii în care torța este aprinsă de lumina soarelui prin intermediul unei oglinzi parabolice.
După aprinderea flăcării, virginele o transmit purtătorului Torței olimpice, care va începe traseul olimpic, ce continuă până în ziua Ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice. Cei trei “stâlpi” sau cele trei principii care stau la baza desfășurării Jocurilor Olimpice sunt: sport, mediu înconjurător și cultură. Odată aprinsă, Torța Olimpică va fi purtată de mii de persoane, sportivi și personalități pe străzile țării organizatoare. De la o ediție la alta a Jocurilor Olimpice, Torța olimpică are un design nou, care ondulează principiile statului respectiv.
Mascota Jocurilor Olimpice întruchipează elementele definitorii ale țării organizatorice. Prima apariție a Mascotei Olimpice datează de la Jocurile Olimpice de la Munchen (Germania) din anul 1972. Organizatorii fiecărei ediții ale Jocurilor Olimpice aleg aceste simboluri în funcție de cultura și istoria țării gazdă și o promovează prin diferite instrumente de marketing, astfel încât pe durata Jocurilor Olimpice, Mascota să aibă popularitate.
Un afiș ori poster specific fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice, combinând, de obicei, simbolurile Olimpiadei cu elemente particulare, caracteristice orașului și țării gazdă. Trebuie să menționăm că de la prima ediție modernă a Jocurilor Olimpice, cea de la Atena 1896 și până la cea de la Rio de Janeiro din 2016, s-a utilizat o gamă foarte largă de idei și creații ale acestor afișe. Dacă la edițiile de până la 1964 se utilizau afișe foarte încărcate și colorate, după 1964, posterele au devenit mult mai simple, practice, având imaginea logoului ediției și inelele olimpice.
Jurământul olimpic este rostit de către un sportiv și un arbitru la deschiderea fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Sportivul, făcând parte din echipa țării organizatoare, ține în mână un colț al drapelului olimpic, rostind cuvintele: “În numele tuturor competitorilor, promit că vom lua parte la aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le guvernează, dedicându-ne sportului fără doping sau alte substanțe stimulatoare, în adevăratul spirit al sportivității, pentru gloria sportului și onoarea echipelor noastre.” Arbitrul, aparținând, de asemenea, țării gazdă, strânge în mână un colț al drapelului olimpic, rostind jurământul: “În numele arbitrilor și al oficialilor, promit că vom oficia aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le guvernează, în adevăratul spirit al sportivității.”
Salutul olimpic este o variantă a salutului roman: brațul drept ridicat oblic către cer. Este un salut similar celui hitlerist, cu excepția faptului că brațul este ridicat mai sus.
După cel de-al doilea război mondial s-a renunțat la acest simbol olimpic, pentru a nu fi confundat cu salutul nazist.
Ceremonia de deschidere a unei ediții ale Jocurilor Olimpice se organizează pe Stadionul Olimpic, de regulă construit special pentru acest eveniment olimpic. Ceremonia este o amplă desfășurare de resurse umane, care prin muzică, dans și teatru, este regizată în așa mod încât să relateze cultura țării în care se vor organizează Jocurile Olimpice.
Festivitatea începe cu arborarea drapelului de stat al țării organizatoare și intonarea imnului național. Unul dintre momentele de glorie pe care milioane de spectatori din întreaga lume îl urmărește la televizor, este defilarea delegațiilor olimpice pe Stadionul Olimpic. Evenimentul festiv continuă cu arborarea Drapelului Olimpic, intonarea Imnului Olimpic, discursurile oficialilor, jurământul sportivilor și arbitrilor și culmină cu aprinderea Flăcării olimpice pe Stadionul Olimpic și declararea ediției respective deschisă.
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice este la fel de impresionantă ca cea de deschidere, celebrând spiritul, cultura şi patrimoniul ţării gazde.
Ceremonia de închidere a unei ediții a Jocurilor Olimpice se termină cu discursurile oficialilor și transmiterea cheii olimpice și a Drapelului Olimpic de către primarul orașului gazdă către primarul orașului care va organiza viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice.
Cele trei medalii olimpice (aur, argint și bronz) au un model comun, stabilit de organizatorii fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Între anii 1928 și 2000, una din fețele medaliilor includea imaginea lui Nike, tradiționala zeiță a victoriei, ținând un palmier în mâna stangă și o coroană de câștigător în cea dreaptă. Din 2004, această față a medaliei s-a transformat într-o referință mult mai explicită la caracterul grecesc al jocurilor. În această nouă variantă, zeița Nike este înfățișată zburând deasupra unui stadion panatenic, reflectând, astfel, reînnoirea Jocurilor Olimpice.
Premierea sportivilor se face pe un podium pentru primele trei locuri ale tuturor probelor sportive. Ceremonia de înmânare a medaliilor este una sacră, unde toate concursurile sportive sunt întrerupte și toată atenția este îndreptată către premiere. Sportivii care urcă pe podium primesc medaliile și buchetul de flori din partea unor personalități ale sportului mondial ori național, sau membri ai Comitetului Internațional Olimpic. După primirea meritelor se intonează Imnul Național al învingătorului.