Moscova80 // Nona BONDARENCO: „Ștafeta Torței Olimpice era animată de un sentiment de nemărginită comuniune”
Nona BONDARENCO: „Ștafeta Torței Olimpice era animată de un sentiment de nemărginită comuniune”
Nona Bondarenco în 1980 deținea funcția de șef al Serviciului de premiere a participanților la Ștafeta Torței Olimpice. De asemenea, era antrenor de stat al URSS delegat în Moldova la proba de bashet, în cadrul Comitetului pentru cultură fizică și sport de pe lângă Consiliul de Miniștri al RSSM.
– Dna Nona Bondarenco, Dvs. în calitate de de șef al Serviciului de premiere erați la curent cu toate nuanțele ce țineau de parcursul Flacărei Olimpice pe teritoriul republicii noastre. Cunoaștem că toți purtătorii focului olimpic au primit torțele drept amintire; care a fost procedura de înmânare a acestora?
– Torțele au fost confecționate la Leningrad (azi Sankt Petrsburg). Purtătorii le-au primit abia la Leușeni, înainte de start. În timpul Ștafetei, fiecare participant care își încheia cursa de 1 km urca cu tot cu torță în autobuzul nostru, unul ultramodern, în treacăt fie spus (zâmbește). Serviciul de premiere pe care îl conduceam era alcătuit din patru persoane, inclusiv dactilografa care pe loc completa diplomele – acestea erau trimise de la Moscova – destinate alergătorilor. Iar la punctele de staționare, stabilite în diferite orașe, ei erau premiați, fiindu-le înmânate torța, fanioane și suvenire cu însemne olimpice, diplome nominale etc.
– Ce fel de măsuri de securitate existau la acest eveniment?
– Erau măsuri foarte stricte. Cu vreo 20 de metri în fața autobuzului nostru înainta un camion militar, înzestrat cu aparataj special de urmărire și protecție. De-a lungul traseului chiar și în unele căpițe de fân erau montate tot felul de antene, mascate în forme de furci sau alte ustensile agricole. Însă acești militari se străduiau să nu iasă deloc în evidență, iar atmosfera de sărbătoare era omniprezentă, atotcopleșitoare. În spatele nostru se deplasau câteva microbuze cu medici, arbitri, cu focul de rezervă și torțe olimpice.
– Era multă lume de-a lungul traseului?
– Era un veritabil alai. Când purtătorii de torță își încheiau parcursul individual, imediat erau înconjurați de localnici, îmbrăcați frumos, ca de nuntă, care le ofereau pâine și sare învelite în prosoape naționale, buchete de flori, fructe și tot felul de cadouri. Era o adevărată înfrățire plină de dragoste și căldură sufletească. O impresie deosebită a avut asupra mea când cei 500 de copii din lagărul de pionieri de la Condrița, îmbrăcați în haine de paradă, au ieșit să ne salute. Fețele lor iradiau fericire și îți rămâneu încă mult timp întipărite în memorie. La intrarea în marile localități atmosfera de sărbătoare lua amploare. Astfel, la fiecare din punctele de oprire provizorie focul a poposit timp de o oră, timp în care erau omagiați acei purtători de torță care și-au încheiat misiunea zilei. Bulevardul central era doldora de lume, dornică să participe la această festivitate a olimpismului.
– În acest răstimp, cine se îngrijea de focul olimpic?
– Spre exemplu, în orașul Hâncești prima a intrat cu torța Eugenia Gîrștiuc, antrenoare la Școala sportivă. Ea a aprins focul olimpic într-o altă torță imobilă, de mari dimensiuni. După încheierea părții festive, judocanul Ion Covurlueanu a preluat făclia din acea cupă și a luat direcția Chișinăului. Cam aceeași procedură de protejare și perpetuare a focului era în toate punctele de oprire. De remarcat că la intrarea în Hâncești, Chișinău și Bălți purtătorii de torță au fost asistați în mersul lor de două coloane a câte 11 alergători, sportivi de mare clasă, ei simbolizând cele 22 de ediții olimpice.
Toate aceste trei zile de Ștafetă Olimpică derulată în Moldova au lăsat impresii de neuitat. Apoi focul a fost preluat de alte republici în drumul său spre destinația finală. Iar eu am pleacat ceva mai târziu la Moscova, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Iar când trenul se apropia deja de stația terminus, am văzut pe geam Ștafeta Torței Olimpice deplasându-se cătinel pe traseu. Am simțit atunci cu toată ființa un sentiment de nemărginită comuniune, o mulțumire adâncă că uite, o parte din căldura noastră sufletească face parte din această flacără ce în curând va arde în Cupa stadionului de la Moscova și va trimite razele sale comunității olimpice din lumea întreagă.
Iulian BOGATU
