Moscova80 // Evgheni CUCER: „Am avut parte de o sărbătoare nemaiîntâlnită până atunci”
Evgheni Cucer, antrenor emerit, președinte de onoare al Federației de Haltere, unul dintre fondatorii Comitetului Național Olimpic și Sportiv, a activat în cadrul Federațiilor naționale de Atletism și de Natație. Este președinte de onoare al Comitetului Paralimpic din R. Moldova. În sport s-a făcut pentru prima dată remarcat în anul 1957, când devine campion al Spartachiadei școlare la volei.
– Domnule Cucer, ați fost una dintre persoanele de referință care s-a ocupat nemijlocit de organizarea Ștafetei Olimpice pe teritoriul Moldovei. Ce funcție de stat ați ocupat în acea perioadă?
– În 1980 eram locțiitor al președintelui Comitetului pentru cultură fizică și sport pe lângă Consiliul de Miniștri al RSSM. Anterior, în perioada 1977-1980, în Moldova au fost create mai multe structuri ce urmau să gestioneze Ștafeta Torței Olimpice. Astfel, a fost fondat Comitetul de organizare în frunte cu Grigore Eremei, locțiitorul președintelui Consiliului de Miniștri al RSSM (viceprim-ministru). În timpul desfășurării Ștafetei, în 1980, el deținea postul de președinte al Consiliului Sindical.
De asemenea, în cadrul Comitetului pentru cultură fizică și sport (CCFS) au fost create două comisii: una era condusă de Constantin Zgherea, prim-vicepreședinte al CCFS, și se preocupa de selectarea purtătorilor de torță olimpică pe teritoriul Moldovei (existau mai multe criterii, de ordin sportiv și estetic, fiind luată în calcul și productivitatea muncii); a doua comisie, în frunte cu primul secretar al CC pe comsomol Vladimir Babii, era responsabilă de ceremonia de întâmpinare și găzduire a Ștafetei, pe traseul Leușeni – Criva.
Eu eram locțiitorul lui Vl. Babii, în același timp fiind și președinte al Comisiei de ceremonie în cadrul CCFS – așa că eram răspunzător de toate activitățile ce țineau de organizarea festivităților pe parcursul traseului olimpic, inclusiv în localități. În plus, în obligațiile mele intra asigurarea ordinii publice, într-o colaborare strânsă cu structurile abilitate.
– Și iată veni mult așteptata zi…
– Am avut onoarea să fiu printre cei aleși să întâmpine, pe 5 iulie 1980, Torța Olimpică la Leușeni, care porni atunci pe traseul festiv pregătit pentru ea cu multă migală de autoritățile moldovenești. Un prim popas al făcliei olimpice fusese realizat la Hâncești, constituindu-se într-un eveniment foarte emoționant și frumos. Pe traseu, ceremonia era ghidată de mașina (marca „Volga”) în care se afla ministrul de Interne, general-locotenentul Nicolae Bradulov, urmat, în alt autocar, de prim-vicepreședinele Comitetului Securității (KGB) Gheorghe Lavranciuc. Eu mă aflam în al treilea vehicol. Automobilele noastre mergeau cu vreo 5 km în fața torței olimpice. Drumul era pustiu completamente, fără nicio mașină, cu mulțimile de oameni ce stăteau disciplinați de o parte și de alta a șoselei. Lângă alergători întotdeauna se afla un microbuz, de marca „RAF”, în care se afla flacăra olimpică de rezervă: trei torțe arzânde și încă trei încărcate cu gaz care puteau fi aprinse în orice clipă.
– Cum a fost amenajat traseul olimpic?
– Comitetul de organizare a lucrat enorm de mult, la capitolul îndreptarea străzilor, instalarea gardurilor și pilonilor de sprijin; de asemenea, au fost permutate sau parțial deplasate și reconstruite în jur de 800 de case – toate cheltuielile în vederea executării acestor lucrări și le-a asumat statul. Numai porțile, dacă doreau gospodarii acest lucru, puteau să și le facă, de sine stătător, cu însemne olimpice, din cont propriu.
Intrarea în Chișinău s-a făcut pe șoseaua Poltava. Mii de persoane au venit să-i salute pe purtătorii focului olimpic, centrul orașului fiind îmbrăcat în straie de sărbătoare – spiritul de bună voie domnea peste tot. Comitetul organizatoric din Chișinău era condus de Liudmila Scalnaia, secretarul Comitetului orășenesc, iar organizatorul activităților propriu-zise legate de ceremonia festivă era Ivan Cosenco, lucrător emerit al culturii fizice și sportului.
Era o atmosferă de poveste, de un feeric nemaiîntâlnit. Renumitul săritor în înălțime Victor Bolșov (din 1960 locuia cu familia la Chișinău), participant la două ediții olimpice, a fost acel purtător de torță care a încheiat ceremonia pe porțiunea Leușeni – Chișinău. Pe timpul nopții, flacăra și steagul olimpic s-au aflat în incinta Primăriei (Sovietul orășenesc). Iar dimineața Ștafeta a luat drumul Bălțiului. Pe parcurs, focul a poposit la Orhei, unde delegația olimpică a fost primită cu mare fast și bunăvoință. După care flacăra s-a îndreptat spre Sângerei, ajungând acolo pe la ora 16. Traseul era prin de lumea dornică să asiste la festinul sportiv, iar ritualul plin de ospitatlitate își găsi și aici împlinirea. Pe la vreo 6 seara am sosit la Bălți și sărbătoarea continuă cu o forță și mai mare.
O impresie de-a dreptul covârșitoare asupra mea a făcut-o prestația Ansamblului de dansuri populare din localitate. Se vede că aceleași trăiri le-a provocat și altora, căci Eremei a dat comanda ca acest colectiv să fie transportat la Criva, ultima destinație a Ștafetei Olimpice pe teritoriul Moldovei, pentru a evolua la ceremonia de transmitere a torței părții ucrainene. Orașul Bălți a fost a doua locație din republică în care focul olimpic a rămas peste noapte. De menționat că toate restaurantele și cantinele în acea seară au deservit gratis pe toată lumea.
– După Bălți au mai fost câteva popasuri?
– A treia zi focul a ajuns mai întâi la Edineț, după ce a parcurs 68 km, cea mai întinsă porțiune de drum străbătută fără întrerupere pe teritoriul republicii. Și acolo totul s-a desfășurat la cel mai înalt nivel, bine organizat și cu entuziasm. Țin să remarc cu o deosebită plăcere că în etapa a 268-a a alergat cu torța olimpică fiul meu de 16 ani, Iuri Cucer, medaliat cu bronz al Campionatului URSS la poliatlon (alergări, tir, sărituri, înot), desfășurat la Almatî (Kazahstan).
În mod deosebit mi s-a întipărit în memorie că de-a lungul întregului traseu de la Edineț până la Briceni (în acea regiune se află locul meu de baștină) erau instalate fântâni proaspăt ornamentate în metal de meșterul Ivan Ilinciuc din s. Mărcăuți, un unchi de-al meu cu care mă mândresc mult. Acest enorm volum de muncă el l-a făcut gratis, în semn de omagiu adus acestui eveniment cultural-sportiv de amploare. Calea de la Briceni spre Criva s-a dovedit a fi puțin mai neobișnuită, însă de o rară frumusețe, cu multe conifere la margine de drum, zonă nordică în care brazii cresc din abundență. La Criva am fost întâmpinați cu pâine, sare și mare bunăvoință. De asemenea, s-a făcut schimb de cadouri cu oaspeții din Ucraina. Cu o deosebită însuflețire i-am raportat oficial lui Grigore Eremei, în fața a mii de spectatori, că torța olimpică a fost transmisă cu succes părții ucrainene. Ne-am încadrat perfect în graficul prestabilit, fără să fie înregistrate incidente sau nereguli de vreun fel. Iar pe 19 iulie Ștafeta și-a transmis lumina și căldura imensei cupe instalate pe Stadionul Olimpic de la Moscova.
Iulian BOGATU