SERGIU CREȚU: AM AVUT PREA PUȚIN TIMP PENTRU PREGĂTIRI ȘI PLECARE LA RIO
Joi, 12 august, Natalia Prișcepa, a treia reprezentantă a echipei de haltere în delegația olimpică a Republicii Moldova, a ocupat locul 12-ce în clasamentul final al categoriei de 75 de kilograme. Discipola lui Sergiu Crețu, antrenor emerit al Republici Moldova, a obținut la stilul smuls 97 de kilograme, la stilul aruncat 116 kilograme, totalizînd astfel la suma exercițiilor 213 kilograme. Locul 1 și medalia de aur i-a revenit atletei Rim Jong Sim din Republica Populară Coreeană cu totalul de 274 kilograme. Sportiva moldoveană a fost susținută din tribune de un grup de membri ai echipei olimpice, dar și de conducerea CNOS și MTS.“Sînt mulțumit de rezultatele halterofililor moldoveni, înregistrate aici, la Rio de Janeiro. Ași remarca faptul, că Serghei Cechir, clasat pe locul VII la RIO 2016 la categoria 69 de kilograme, și-a îmbunătățit cu 7 kilograme propriul record național pentru seniori. Natalia Prișcepa n-a beneficiat de aceleași pregătiri, pe care le-au avut Șpac și Cechir, de aceea și rezultatele au fost mai modeste. Doar cu zece zile pînă la deplasare la Rio a aflat, că i-a fost acordată acreditarea pentru Jocurile Olimpice”, a comentat pentru www.olympic.md rezultatele halterofililor moldoveni Sergiu Crețu.
Și tot joi, 12 august, la lumina proiectoarelor, s-au disputat primele finale ale concursului „reginei sporturilor”. Prima medalie de aur în competițiile de atletism i-a revenit sportivei Ayana Almaz din Etiopia în proba de 10.000, feminin. Michelle Carter din SUA a fost declarată campioană olimpică la greutate cu rezultatul de 20.63. În calificările probei de aruncare a greutății reprezentanta Moldovei Dimitriana Surdu în vîrstă de 22 de ani a înregiistrat rezultatul de 15.25, rezultat insuficient pentru calificare în finala probei. Amintim, că la întrecerile disputate în luna mai la Tiraspol, Surdu a îndeplinit normativul de calificare olimpică cu 17.85 (sursa www.fam.com.md ). Surorile Marina și Zalina Marghiev au concurat la proba de ciocan. Marina Marghiev-Nichișenco s-a clasat pe locul XI in grupa B cu rezultatul de 65.19 (avînd în palmares rezultatul de 71.38 la întrecerile internaționale de la Belgrad, luna mai). Zalina a îndreptățit aăteptările, aruncînd ciocanul la 71.72, rezultat ce i-a asigurat calificarea în finala probei, alături de alte 11 concurente.
Nicolae Buceațchi