MOLDOVA TEAM: Tatiana Salcuțan, înot, 200 metri spate | Tokyo2020

Înotul este una dintre cele mai îndrăgite probe de sport. Asta pentru că ajută mult pentru sănătatea persoanelor cu probleme de circulație sau de coloană vertebrală și este sportul cel mai eficient din punct de vedere al raportului dintre efortul depus și caloriile arse. Dar în același timp înotul este una dintre cele mai populare probe de la Jocurile Olimpice, fiind practicat de cei care vor să facă performanță la cele 4 stiluri: liber, bras, fluture și spate.
Înotul competițional în Europa a debutat în jurul anului 1800, utilizându-se în principal procedeul bras. A devenit disciplină olimpică în cadrul primelor Jocuri Olimpice de la Atena din 1896. Din 1912 sunt incluse și probe pentru femei.
Procedeul fluture a fost dezvoltat în anii 1930, fiind în prima fază o variantă a procedeului bras, până când a fost acceptat ca și procedeu separat în anul 1952.
Cei care domină proba de înot sunt americanii, cu 553 de medalii obținute până acum la Jocurile Olimpice, dintre care 246 de aur. Michael Phelps este și cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, cu 28 de medalii dintre care 23 de aur!
Cel mai de succes înotător moldovean de la Jocurile Olimpice este Iurii Bașcatov. Sportivul născut la Chişinău a reuşit să se impună în timpul Uniunii Sovietice. Cele mai mari rezultate le-a obţinut în proba de ștafetă 4×100 metri liber: fiind dublu vicecampion olimpic, în 1988 şi 1992.
De la declararea independenții înotătorii moldoveni au concurat la toate edițiile Jocurilor Olimpice. Andrei Zaharov a participat la cele mai multe dintre ele – 4 la număr.
Tatiana Salcuțan și-a asigurat prezența la Tokyo încă în anul 2019. În 2021, Alexei Sancov și Anastasia Basisto au îndeplinit normativul B și au șanse bune de a evolua și ei la Olimpiada din Japonia.