Comitetul Național Olimpic și Sportiv, acord de colaborare cu Centrul de Caritate pentru Refugiați

În această dimineață a fost încheiat un acord de colaborare între Comitetul Național Olimpic și Sportiv și Centrul de Caritate pentru Refugiați. Contractul a fost semnat de președintele CNOS, Nicolae Juravschi, și directorul CCR, Ahmad Djavid Paknehad.
Dispoziții generale ale memorandumului:
1. Misiunea CCR de a sprijini integrarea socială, lingvistică și culturală a refugiaților, solicitanților de azil și altor persoane aflate sub protecția internațională;
2. Rolul CNOS în promovarea educației prin sport și a valorilor olimpice în rândul populației, în special al tineretului;
3. Dorința comună de a dezvolta relații de cooperare durabilă în domeniul educației, sportului, incluziunii sociale și al activităților destinate tinerilor și persoanelor strămutate temporar pe teritoriul Republicii Moldova.
Centrul de Caritate pentru Refugiați s-a alăturat Mișcării Olimpice la sfârșitul lunii iulie acestui an. În colaborare cu echipa Comitetului Național Olimpic și Sportiv, au fost organizate Lecții Olimpice atât la Chișinău, cât și în teritoriu. Ultimul eveniment s-a desfășurat acum câteva săptămâni în satul Selemet, raionul Cimișlia. În cadrul acestei Lecții Olimpice, peste 40 de copii au primit suveniruri și ajutoare din partea CNOS și CCR.