Noutăți

Vom ajunge oare la Tampere?

Asociaţia sportivilor Taekwondo din Republica Moldova a desfăşurat la Chişinău

campionatul naţional în scopul selectării sportivilor fruntaşi, candidaţi pentru participare la Cupele şi Campionatele internaţionale ale sezonului. Concursul a reunit la Complexul USEFS din strada Andrei Doga peste 200 de concurenţi din şapte localităţi ale republicii.În lista învingătorilor au figurat, în special, tinerii sportivii din capitală, care s-au remarcat la capitolul pregătirii tehnice şi tactice.În opinia preşedintelui Asociaţiei Victor Morozan, la categoria 50 de kilograme şanse egale de participare la campionatul continental, programat în perioada 29 aprilie-1 mai în oraşul Tampere din Finlanda, păstrează finaliştii categoriei 50 de kilograme Cristian Manole şi Mihail Moşneaga, iar la categoria următoare de greutate Marc Apostol. A fost scutit de examenul concursului naţional Ivan Iliev din Cahul, care exercită  concomitent obligaţiile de antrenor şi sportiv. Ivan Iliev este cunoscut amatorilor probelor marţiale prin faptul, că deţine titlul de campion mondial la categoria juniori, titlu obţinut cu trei ani în urmă. „Din păcate, participarea echipei Moldovei la la apropiatul campionatul continental rămîne să fie incertă, aşa cum cu forţe proprii nu avem posibilitatea să rezolvăm problemele de ordin financiar. În anul trecut anume din acest motiv am fost nevoiţi să reunnţăm la deplasare la campionatul european. Oare să rămînă copii noştri şi de data aceasta acasă?”, a adresat această întrebare conducătorilor sportului naţional preşedintele Asociaţiei sportivilor Taekwondo din Republica Moldova Victor Morozan. 

Back to top button