Noutăți
Stepan Dimitrov a obținut o victorie dramatică la Grand Prix Final G8
La Grand Prix Final G8 de la Abidjan (Coasta de Fildeș) au concurat cei mai buni 16 luptători de taekwondo din lume în fiecare categorie de greutate.
La 58 kg, Stepan Dimitrov a obținut o victorie dramatică, elimindîndu-l pe câștigătorul ediției trecute, mexicanul Carlos Navarro. Fiind condus cu 10-12, Stepan a reușit să revină în ultimele secunde ale partidei, scor 13-12. În runda a doua, Dimitrov a fost învins de rusul Mikhail Artamonov, cu 9-21.
La 80 kg, Aaron Cook n-a reușit să urce pe podium la fel ca la Grand Prix-urile de la Moscova și Londra. Luptătorul naturalizat i-a cedat la limită, scor 7-8, campionului mondial din 2013, germanul Gulek Tahir.