Probele de forţă, accesibile pentru pasionaţii modului sănătos de viață
Capitala Moldovei a găzduit un turneu internaţional la crossfit.Alături de atleţii din Chişinău, pentru titlurile supreme au concurat oaspeţi din Ucraina. Concursul disputat la Compexul sportiv cu destinaţie universală „Sport Park” din sectorul Rîşcani al capitalei, a programat întreceri captivante la probele de forţă. Alături de liderii sportului masculin, la întreceri au evoluat, în afara concurenţei, reprezentantele sexului frumos din oraşul Odesa. Pentru prima dată concurenţii au fost repartizaţi în echipe, fapt care a impus o mobilizare şi concentrare maximă în lupta pentru supremaţie. Încurajaţi de organizatorul competiţiei Dorin Alexei şi arbitrul principal Alexandru Craveţ, gazdele au reusit să îndreptăţească aşteptările, acumulînd numărul maximal de puncte la exerciţiile de flotări, poziţie culcat, cu sărituri peste obstacol, ridicarea halterei cu executarea concomitentă a lăsăturilor, precum şi la ridicarea în braţe la bara fixă. La capătul unei lupte încordate, locul 1 şi titlul de campioni a revenit sportivilor Iurie Marinenco şi Serghei Labliuc din Chişinău, care în sezonul precedent au împărţit primele două locuri în cadrul concursului individual al Turneului Internaţional, organizat de Clubul Sportiv „Sport Park”. Într-un interviu solicitat pentru www.olympic.md Dorin Alexei s-a referit la viitoarele competiţii rezervate pasionaţilor acestui sport al forţei şi dibăciei. Echipa CS„Sport Park” va participa la Turneul European de crossfit, programat în perioada de vară în Cehia.