Noutăți

Organizatorii JO de la Tokyo au prezentat un prim plan de simplificare a ceremoniilor

Organizatorii Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, amânate pentru vara anului 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, au dezvăluit schiţa unui plan de simplificare a evenimentului pentru a evita o explozie a costurilor. Ceremonia de bun venit pentru sportivi va fi anulată, va exista o reducere a numărului de bilete oferite oficialilor, membrilor Comitetului de organizare şi mass-media, mai puţine mascote şi focuri de artificii.
Au fost prezentate peste 50 astfel de măsuri, cu mai puţin de zece luni înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pentru 23 iulie 2021. Evenimentul va fi mai puţin grandios decât ediţiile trecute, cu delegaţiile naţionale reduse numeric cu 10-15%. Numărul sportivilor nu va fi afectat, au spus organizatorii.
”Ceea ce a fost propus iniţial (pentru aceste ceremonii) s-a schimbat radical. Va fi poate mai simplu şi mai modest”, a declarat preşedintele Comitetului de organizare, Yoshiro Mori la o conferinţă de presă, exprimându-şi speranţa că aceste ceremonii vor aduce totuşi şi ”bucurie”.
În context, el a arătat că se discută despre simplificarea programului ceremoniilor de deschidere şi de închidere a Jocurilor Olimpice, de obicei momente extrem de somptuoase, nefiind însă prezentate şi costurile revizuite.
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, afirma că JO de la Tokyo ar putea avea loc chiar şi fără a exista un vaccin împotriva coronavirusului, el făcând cu acest prilej un apel ca evenimentul să fie un succes. ”Sportul revine încet dar sigur în întreaga lume şi o serie de evenimente sportive majore au fost organizate cu succes în ultimul timp, inclusiv meciuri în diferite ligi japoneze. Evenimente foarte complexe, precum Turul Franţei, ne-au arătat şi au arătat lumii că se pot organiza competiţii sportive sigure chiar şi fără vaccin. Cu toate acestea, existenţa unui vaccin şi teste rapide pentru depistarea coronavirusului ar facilita foarte mult desfăşurarea JO. Sunt sigur că vom reuşi să organizam Jocurile Olimpice care vor fi unele istorice, împreună vom face din ele un succes”, a declarat Bach, într-o videoconferinţă.
Sportivii ar putea fi supuşi la teste Covid-19 în mod repetat iar deplasările lor vor fi strict controlate în timpul JO 2020 de la Tokyo. Participanţii la Olimpiadă ar putea fi obligaţi să efectueze un test cu trei zile înainte de sosirea lor în Japonia, apoi un altul la sosire şi mai multe în timpul şederii lor. Antrenorul şi persoanele care vor veni în contact cu sportivii ar putea fi, de asemenea, supuşi unui regim de testare riguros.
În plus, sportivii ar putea fi nevoiţi să prezinte un plan detaliat al activităţilor lor sau să anunţe dacă se vor deplasa în diferite locuri şi traseul pe care-l vor urma. De asemenea, ei vor trebui să respecte distanţarea socială, iar spaţiile comune, cum ar fi sălile, saloanele sau băile termale tradiţionale ar putea fi închise.
După amânarea istorică a JO de la Tokyo până în vara anului 2021, din cauza pandemiei, organizatorii au promis Jocuri ”simplificate”, cu peste 200 de măsuri studiate, scrie agerpres.ro (foto: insidethegames.biz)

Back to top button