Nicolae Gaiduc: ”Dacă știam că e atât de dificil să fii antrenor cu siguranță munceam mai mult în calitate de sportiv”

Nicolae Gaiduc a participat ca sportiv la Jocurile Olimpice de la PyeongChang din 2018, iar acum la Milano Cortina a fost unul dintre cei doi antrenori ai lotului de schi fond.
– A început să-mi placă schi fond în 2010 pe când urmăream Jocurile Olimpice de la Vancouver. În acea perioadă practicam atletismul și fotbalul. Deja în 2011 au fost primele mele concursuri internaționale la schi fond. Am participat la Campionate Europene și Mondiale, dar cea mai mare performanță a fost calificarea la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud. M-am retras în 2022, iar apoi am devenit antrenor.
– Când a fost mai greu să participi la Olimpiadă când erai sportiv sau acum ca antrenor?
– Dacă știam că e atât de dificil să fii antrenor cu siguranță munceam mai mult în calitate de sportiv. Când am pășit în aceste zile pe stadionul de schi fond din Tesero am întâlnit foarte mulți sportivi cu care am concurat. Parcă doream să iau și eu schiurile și să ies la start. Îmi lipsește acea adrenalină. Mă bucur pentru Iulian Luchin și Elisaveta Hlusovici că au avut posibilitatea să debuteze și ei la Jocurile Olimpice. Nu le-a fost ușor pentru că traseul este unul dificil și a fost cald în ultimele două zile.