Noutăți

Lansare de carte la CNOS

“O viață, un destin”. Este tituli unei cărți, consacrate activității de creație a  regretatului jurnalist sportiv Alexandru Gheorghiță. După absolvirea Facultății de Filologie, secția jurnalistică la Universitatea de Stat din Moldova, în 1979 a debutat la Radioteleviziunea se Stat a Republicii Moldova, colectiv în care a activat pe parcursul a peste 30 de ani în caliate de redactor, corespondent, prezentator, comentator sportiv. Lansarea cărții a avut loc la seduil renovat al Comitetului Național Olimpic și Sportiv(CNOS), iar cu acest prilej în sala de conferințe a CNOS s-au reunit  rudele, colegii, prietenii, toți  cei care l-au cunoscut și au apreciat talentul și dăruirea totală a cronicarului sportiv Alexandru Gheorghiță, unul dintre fondatorii Comitetului Național Olimpic și a Federației de Fotbal.”Regretăm foarte mult dispariția prematura a lui Alexandru. Pentru așa oameni sîntem obligați să punem umărul, să facem tot posibilul pentru ca faptele frumoase și istoria activității sale  să fie cunoscută de tinerii  jurnaliști sportivi”, a remarcat în cuvîntul său de salut președintele CNOS Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic.”Alexandru a fost primul și deocamdată încă neîntrecutul critic de pe segmentul publicisticii sportive. S-a dăuit luptei cu toată deschiderea și a împărtășit soarta naivilor care fac revoluțiile de care profită, după victorie, ticăloșii”, consideră jurnașlistul și publicistul Efim Josanu, primul președinte al CNO, actualmente  editor-coordonator sport la TV Moldova. Nicolae Piatac, prim-vicepreședinte CNOS, Leonid Bujor, director executiv al CNOS, Anatol Popușoi, director al Academiei Olimpice, Boris Boguș, profesor universitar, Octavian Țicu, doctor în istorie, participant la Jocurile  Olimpice de la Atlanta din  2006,Veaceslav Manolachi, rector al USEFS, Nicolae Buzdugan, jurnalist sportiv, Alexei Bar, regizor TV, s-au referit la activitatea de creație a  lui Alexandru Gheorghiță, aportul său dezinteresat în propagarea sportului, mișcării olimpice și a modului sănătos de viață. La finalul prezentării Tatiana Gheorghiță a distribuit zeci de cărți elevilor de la LIRPS și LSM, instutuții specializate în care își perfecționează măiestria  tinerele speranțe ale sportului moldovenesc.

Foto Kristina Buceațchi

Back to top button