Noutăți
La mulți ani, Cristina Vasilianov!

Vicepreședintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Cristina Vasilianov, a atins astăzi frumoasa vârstă de 50 de ani! A adus o contribuție valoroasă olimpismului moldovenesc, fiind secretar general CNOS în perioada 2008-2025. A fost șefă de misiune la ultimele ediții ale Jocurilor Olimpice. În perioada 2021-2025 a fost membră în Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic European.
Din 2012 Cristina Vasilianov este președinte al Federației de patinaj artistic din Republica Moldova. În calitate de sportivă a făcut scrimă, fiind aproape de o calificare la Jocurile Olimpice. Este deținătoarea medaliei ”Meritul Olimpic” și a trofeului CNOS ”Sportul și Femeia”.