Noutăți

Karate Shotokan la o nouă încercare europeană

Dacă la Europenele de lupte de la Novi Sad n-am obținut deocamdată medalii, cu șanse la locuri pe podiumul de premeire vor începe în următoarele zile participarea la un alt campionat continental membrii echipei naționale de Karate Shotokan din Republica Moldova. Campionatul Europei va avea loc în orasul Subotica, Serbia.

După o absență de un an, în componența echipei reprezentative a reapărut  bălțeanul  Vitalie Spînu, campion mondial 2015, dublu campion european. Pregătirile lotului national s-au desfășurat în patru localități ale republicii, fapt care a permis organizarea concomitentă a unor lecții de inițiere pentru pasionații acestui stil oriental. La Europenele de la Subotica Republica Moldova va fi reprezentată de 20 de persoane, sportivi și antrenori, care activează  în secțiile de karate shotocan din Chișinău, Bălți, Rezina, Vulcănești,  satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari. Alături de Vitalie Spînu, vor concura și alți titulari ai selecționatei Moldovei, Anastasia Schiba, vicecampioană mondială, premianții edițiilor precedente ale europenelor și mondialelor de karate shotokan, Mihai Volontir, Dumitru și Nicolae Gazea. Împreună cu sportivii, la Subotica s-a deplasat și  președintele Federației naționale Serghei Isacenco, membru al Comitetului Național Olimpic și Sportiv.

Back to top button