În acest an, Olympic Fest reprezintă o platformă de comunicare pentru JOT din Buenos Aires

Olympic Fest 2018 este dedicat participării Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de Tineret din Buenos Aires, programate în perioada 6-18 octombrie 2018. Acest eveniment are posibilitatea de a sensibiliza publicul asupra acestei competiții, de a promova imaginea echipei Olimpice de Tineret şi de a determina întreaga societate să o susțină.
Sloganul ”Simte viitorul” de la JOT evidențiază speranța ca cei 3.998 de sportivi care vor concura la primele întreceri olimpice unde numărul sportivelor înscrise în competiție va fi egal cu cel al sportivilor, vor deveni exemple de pasiune, coexistență și unitate în diversitate, precum și o sursă de inspirație pentru a crea o lume mai bună prin sport. Moldova și-a câștigat deocamdată dreptul de a avea reprezentanți la 4 probe la Buenos Aires: tir cu arcul, tenis de masă, badminton și natație.