Gala Federaţiei de Box
Antrenorul lotului naţional Petru Caduc şi discipolul său Dumitru Galagoţ au fost clasaţi pe primele locuri în topul Federaţiei de Box la finele anului 2015. Dumitru Galagoţ, deţinător al locului V la Campionatul European din actualul sezon, împreună cu Veaceslav Gojan, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, fac parte din lista bursierilor olimpici, fiind, de fapt, principalele speranţe ale antrenorului emerit la Republicii Moldova Petru Caduc la cele două turnee de calificare olimpică din 2016, programate la Istanbul (20 aprilie – 1 mai) şi Baku (7-18 iunie). În cadrul celemoniei de premiere un alt discipol al antrenorului Petru Caduc şi anume Vlad Gavriliuc, medaliat cu bronz la Campionatul European de tineret, a fost desemnat cel mai bun tînăr boxer din anul curent. Conform tradiţiei Federaţia de box a invitat la evenimentul de totalizare veteranii boxului moldovenesc, care s-au aflat la originea sportului cu mănuşi din Republica Moldova.