Noutăți

Cina Olimpică, joi 30 ianuarie, la Chişinău

Comitetul Naţional Olimpic va prezenta la data de 30 ianuarie, în cadrul Cinei Olimpice, care se va desfăşura la Leogrand Hotel, echipamentul oficial al lotului olimpic pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, care vor debuta la data de 7 februarie în Rusia.

Cina Olimpică s-a desfășurat pentru prima dată în anul 2013, fiind o festivitate dedicată zilei de fondare a Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova, care în acel an avea să jubileze 22 de ani de la întemeiere, astfel, această serată a constituit un frumos prilej de a aduce împreună membrii Comitetului, oficialii de stat, membrii federațiilor sportive, oamenii de afaceri și reprezentanții mass-media, pentru a celebra într-n ambient select spiritul olimpic, reușitele ciclului olimpic precedent, dar și pentru a asigura realizarea obiectivelor de viitor. Cina Olimpică a devenit o frumoasă tradiție, care continuă să reunească în fiecare an membrii unei mari familii – Familia Olimpică.

Oaspeţii festivităţii au avut parte de mai multe momente de revelaţie, retrăind momentele de glorie ale olimpicilor moldoveni.  Un moment de excepţie în cadrul Cinei Olimpice l-a reprezentat o scurtă întoarcere în timp prin difuzarea unor materiale video prin care s-a reamintit despre emoţiile oferite de spectacolul sportiv de la Londra 2012 dar și o odă olimpicilor moldoveni care au luat parte la toate edițiile Jocurilor Olimpice de vară.

Back to top button