Cantonament de pregătire specială în Japonia pentru sportivii de judo în ajunul Campionatului Mondial

Sportivii de judo au beneficiat de un cantonament de pregătire specială în ajunul Campionatului Mondial din Japonia în baza acordului de parteneriat semnat între CNOS din Republica Molodva și Administrația Publică Locală a orașului Tsuruoka, prefectura Yamagata din Japonia.
Asemenea acorduri de parteneriat au mai fost semnate și cu Administrațiile orașului Nishikawa, prefectura Yamagata și orașul Tomi, prefectura Nagano. Aceste localități vor găzdui delegația Republicii Moldova în ajunul Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020.
Primii care au beneficiat de un cantonament de pregătire în Tsuruoka au fost sportivii Lotului Național de Tir cu Arcul.
A doua echipă care a beneficiat de pregătire în Tsuruoka în ajunul Campionatului Mondial au fost sportivii de judo. În perioada 18-23 august, judocanii au avut parte de o întâmpinare călduroasă din partea autorităților locale și au avut antrenamente comune cu echipele de judo locale.
În data de 19 august, Ambasadorul Vasile Bumacov și echipa de judo au avut o întrevedere oficială cu primarul orașului Tsuruoka Minakawa Osamu, în cadrul căreia s-a făcut schimb de scrisori de mulțumire din partea Ambasadei și Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.
Secretarul General al CNOS Cristina Vasilianov a efectuat o vizită oficială în Tsuruoka pentru a face cunoștință cu condițiile de antrenament de care au beneficiat sportivii noștri, dar și pentru a stabili detalii cu privire la următoarele cantonamente.