Noutăți

Boxerii încep lupta pentru titlurile de campioni naționali 2016

Cei mai puternici 80 de boxeri din orașele și raioanele Moldovei s-au  reunit la Chișinău cu prilejul campionatului național, ediția 2016. Partidele de calificare au fost precedate de ceremonia de inaugurare, în cadrul căreea Nicolae Piatac, prim-vicepreședinte al CNOS, a înmănat albumul aniversar „25 de ani ai Comitetului Național Olimpic și Sportiv” președintelui Federației Vasile Chirtoca, medaliatului cu bronz la Olimpiada de la Beijing Veaceslav Gojan, precum și organizatorilor campionatului național.”Actualele întreceri consemneaza începerea etapei de pregătiri și participări la turneele de calificare pentru Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo. Avem totodată un plan concret de stimulare a sportivilor fruntași, demni de o remunerare adecvată”, a remarcat în cuvîntul său de salut adresat participanților președintele Federației de Box Vasile Chirtoca. Conform opiniei specialiștilor, din lista principalilor pretendenți la titlurile supreme fac parte discipolii Școlii Sportive Specializate de Box din satul Grimăncăuți, raionul Briceni. Debut strălucit pentru primul  reprezentant al  renumitului centru sportiv din nordul Moldovei. În primul duel de calificare la  categoria 81 de kilograme Andrei Zatușevsch, Grimăncăuți, a reportat victoria înaintea timpului regulamental în fața lui Serghei Danilchin, Chișinău.Meciurile se disputa la Sala Polivalentă din strada Andrei Doga, finalele fiind programate pentru ziua de  sâmbătă, 29 octombrie.

Nicolae Buceațchi

Back to top button