NoutățiParis 2024

Serghei Marghiev: „Cele mai importante competiții din viața unui sportiv sunt cele desfășurate la Jocurile Olimpice”

La Paris 2024, atletul Serghei Marghiev a participat la a patra sa ediție de Jocuri Olimpice (a acces în faza finală la două dintre ele), de aceasta dată clasându-se pe locul 18 din 31, aruncând ciocanul la o depărtare de 73,46 m.

– Cum a fost această Olimpiadă în comparație cu precedentele trei la care ai participat? Ai avut aceleași emoții ca la început?

– Pot să spun doar un singur lucru. Din punct de vedere psihologic este dificil de fiecare dată, fie că e prima ediție a Jocurilor sau a patra. Este clar că, având experiența pe care o am, la anumite compartimente mi-a fost poate un pic mai ușor decât celor care sunt aici pentru prima oară. Totuși, cele mai importante competiții din viața unui sportiv sunt cele desfășurate la Jocurile Olimpice, iar presiunea se simte la fiecare respirație, atât pe stadion cât și în afara acestuia, căci concurența este acerbă, ca să nu zic nemiloasă.

– Ce te-a împiedicat să ajungi și de această dată în finală? Cât de mult te-a afectat ultima accidentare?

– Pe parcursul întregului an preolimpic, m-am antrenat având dureri permanente din cauza accidentării suferite, însă nu aceasta a fost problema cea mai mare în ziua x. La Jocurile Olimpice am venit într-o formă fizică destul de bună, totul a fost în regulă la acest capitol. Și este doar vina mea că nu mi-am realizat de această dată potențialul; din păcate, nu toate istoriile sunt despre victorie.

– Sora ta, Zalina, a bătut recordul Moldovei de prezențe la Jocurile Olimpice – tocmai 5 la număr. Cum apreciezi evoluția ei?

– Pentru mine, să urmăresc în calitate de spectator evoluția Zalinei este mult mai stresant decât să particip eu însumi la competiții. Mă mândresc mult cu rezultatele pe care ea le-a realizat de-a lungul carierei sportive. Chiar și o singură calificare la Jocurile Olimpice este o mare victorie, iar calificarea la cinci ediții consecutive reprezintă ceva de-a dreptul extraordinar. Aceste succese vor rămâne pe decenii în istoria sportului moldovenesc. Dacă e să mă refer la evoluția noastră aici, la Paris, pot să vă mărturisesc că niciunul dintre noi nu este satisfăcut de performanțele obținute, dar așa este în sport: mai câștigi, dar mai și pierzi.

– Ți-ai dori și tu să evoluezi la cinci ediții olimpice?

– Nu pot da un răspuns ferm la această întrebare. Aș dori să continui cariera sportivă doar în cazul în care va exista, în cazul meu, o anumită stabilitate financiară. Fiindcă sunt responsabil de bunăstarea fiicei și soției mele. Însă dacă voi avea parte de suficiente resurse financiare, cu siguranță voi face tot posibilul ca să mă învrednicesc să particip la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles (SUA).

Back to top button