Jocuri OlimpiceNoutățiRio 2016

Românul de origine cecenă saritov l-a eliminat din luptă pe Nicolae Ceban

După ce atletul Roman Prodius  în condițiile unei ploi mărunte a ocupat locul 105 din 155 de alergători în istovitoarea competiție de maraton, disputată duminică, 21 august, pe străzile orașului Rio de Janeiro (15 sportivi au abandonat cursa), ultimul concurent din echipa olimpică a Republicii Moldova a rămas luptătorul de stil liber Nicolae Ceban. Discipolul antrenorilor Nicolae Oriol și Ruslan Bodișteanu a debutat în cadrul turneului de la Complexul ARENA CARIOCA, susținînd partida din 1/8-le de finală ale categoriei de 97 kilograme în compania sportivului român naturalizat Albert Saritov. Fost component al naționalei Rusiei, campion al Rusiei, ediția 2011, deținător al medaliei de bronz la campionatul mondial 2011.  În prima repriză ambii concurenți au acumulat cîte două puncte. Încurajat de Ruslan Bodișteanu și Alexandr Zubrilin, Nicolae Ceban s-a prezentat la repriza a doua, care, din păcate,  a fost cu totul diferită de prima parte a meciului. Sportivul moldovean nu reacționa la apelurile antrenorilor, evita acțiunile ofensive, nu lupta pentru o  priză favorabilă și în consecință i-a permis concurentului său să execute o trecere a adversarului în poziție de parter și să obțină punctele de aur, care i-au adus victoria lui Saritov cu scorul de 5-2. Așteptam cu nerăbdare partidele din sferturile de finală în speranța unei calificări a luptătorului Saritov în actul final al competiției, ceea ce i-ar fi permis lui Nicolae Ceban să evoluieze în partidele de consolare. N-a fost să fiea așa, pentru că în următorul tur Saritov a fost învins prin avantaj tehnic de americanul  Frederick Kyle Snyder, așa dar, viitorul campion al categoriei de 97 kilograme. În recalificări Saritov a luptat cu dăruire de sine și a obținut medalia de bronz. Pentru Nicolae Ceban  a fost a treia șansă ratată de a deveni premiant olimpic, după prestările modeste la Jocurile Olimpice de la Beijin 2008 și  Londra 2012. I-a mai oferi destinul sportiv o șansă suplimentară la ediția din 20120 de la Tokyo?
Nicolae Buceațchi

 

Back to top button