Noutăți

Portrete de antrenori: Viktor Reneiski – un specialist de vocație

Dublul campion olimpic Viktor Reneiski este antrenor principal al lotului național al Moldovei începând cu anul 2016, educând o pleiadă valoroasă de atleți, atât la feminin, cât și la masculin. Iar unele dintre cele mai talentate ale lui discipole, pe care le-a antrenat de la vârsta junioratului, sunt Daniela Cociu și Maria Olărașu, în prezent componente de bază ale selecţionatei, eleve ale Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale.

Daniela Cociu:
„Sunt din Chircăiești, Căușeni. Aceasta este localitatea de baștină a dublului campion olimpic Nicolae Juravschi. Și practic aceeași probă de sport ca și dumnealui. Bunica a susținut întotdeauna visul meu de a deveni canotoare. Ea m-a încurajat să îmi fac studiile la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv din Chișinău, unde doleanțele mele au început să prindă contur. În 2016 am aflat că antrenorul nostru va fi dublul campion olimpic Viktor Reneiski. Deseori mi se spune că sunt o norocoasă pentru că am astfel de îndrumători, precum Viktor Reneiski și Nicolae Juravschi; recunosc că mă mândresc cu astfel de antrenori. Mulți mă întreabă dacă ei ne-au destăinuit care este secretul victoriei olimpice. Da, evident că ne-au spus secretul; iată care este: „Fără muncă nu obții nimic!” Ei sunt îndrăgostiți de canoe și iubesc acest sport cu o forță de nestăvilit. Deseori ne împărtășesc cugetările lor despre viață, gânduri însuflețitoare izvorâte din bogata lor experiență. Este o mare favoare să te afli în preajma unor asemenea personalități și să ai posibilitatea să înveți de la ele. Nicolae Juravschi și Viktor Reneiski sunt niște prieteni adevărați, de la care învățăm în permanență despre secretele unei colaborări eficiente, izvorâte dintr-un spirit de echipă cultivat cu multă migală și înțelegere.”

Maria Olărașu:
„Sunt originară din comuna Mingir, Hâncești. Tata a fost cel care m-a susținut să fac sport la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv din capitală. De mică visam să practic gimnastica, dar am ajuns, prin voia sorții, să fac proba de caiac. Mai târziu, am decis să trec la canoe. Din 2016 fac dublu cu Daniela Cociu. Împreună cu ea am ocupat locuri premiante la competiții internaționale de prim rang, cum ar fi Campionatele Europene de juniori și tineret.
Împreună cu Daniela Cociu ne simțim privilegiate să fim ghidate de doi campioni olimpici: Viktor Reneiski și Nicolae Juravschi. Ei ne-au cultivat asemenea calități precum punctualitatea și responsabilitatea. „Nu te cruța dacă vrei să obții un rezultat bun”, ne sfătuie adeseori dl Reneiski. El știe să ne motiveze și să ne încurajeze în momentele grele, ne ajută să ne pregătim din punct de vedere fizic și mental. Dl Juravschi acordă o mare atenție aspectelor tehnice și ne repetă deseori: „Mai întâi trebuie să învățați a mânui așa cum se cuvine vâslele, până atunci nu are rost să schimbați barca.” Actualmente suntem cu gândul la turneul de calificare, la care vor fi puse în joc două bilete de acreditare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ne vom strădui să fim la înălțime și să continuăm parcursul nostru spre visul olimpic.”

Back to top button