Noutăți

Nicolai Grahmez și Vasile Diacon au cucerit bronzul la Mondialele de tineret

Nicolai Grahmez a ajuns până în semifinalele categoriei de greutate 65 kg la Mondialele de tineret din Slovacia la lupte libere. El a trecut de sud-coreeanul Sangho Han (scor 10-0), azerul Royal Aghamaliyev (7-3), indianul Rohit Rohit (10-6), dar în penultimul act i-a cedat iranianului Amirhossein Azim Maghsoudi, cu 6-11. În meciul pentru medalia de bronz, Grahmez l-a învins lejer pe macedonianul Fati Vejseli, cu 15-5.
Același traseu l-a avut și Vasile Diacon la 70 kg. El a câștigat în fața polonezului Szymon Wojtkowski (10-0), georgianului Iveriko Julakidze (10-0), Vishal Kaliramana (9-7). În semifinale, a fost învins de viitorul campion mondial, azerul Khadzhimurad Gadzhiyev (6-16), iar
în meciul pentru medalia de bronz Diacon a repurtat victorie în fața iranianului Amirhossein Morteza Gholi Kavousi, cu 10-9.
La un pas de medalia de bronz a fost și Andrian Grosul la 79 kg. El a înregistrat două victorii și două înfrângeri, cedându-i în meciul decisiv azerului Orkhan Abasov (scor 3-3).
Astăzi, în meciul pentru medalia de bronz va evolua Ivan Nedealco la 86 kg. Asta după ce a obținut trei victorii și a cedat în semifinale indianului Deepak Punia, cu 2-6.
De asemenea, tot astăzi, Samhan Jabrailov va evolua în recalificări la 125 kg.

Related Articles

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker