Minifotbal în ajunul jubileului
Echipe din 20 de Primării ale raionului Ialoveni și-au anunțat prezenta în cadrul campionatului la minifotbal, organizat de către Consiliul raional și Asociatia raională de specialitate. După disputarea partidelor de calificare, în meciul final s-au confruntat formațiile dni Bardar și Ruseștii Noi. Fotbalistii din Bardar au repurtat o victorie categorică cu scorul de 7-3, iar la finalul competiției în lista celor mai buni jucători ai turneului au figurat doi fotbaliști din componența de bază a echipei din Bardar,Vitalie Tonu și Sergiu Buga. Remarcăm faptul, că turneul s-a disputat în premieră pe noul teren de minifotbal din comuna Sociteni.
« Fotbalul este un joc, iubit de amatorii de sport de toate vîrstele. Ne bucură faptul, că am văzut nu doar jocul sportivilor, dar și numeroasa prezență a suporterilor, a primarilor. Consiliul rational este dispus pentru o colaborare activă cu pasionații modului sănătos de viață. Vom face tot posibilul pentru ca cei mici să îndrăgeasca sportul și să fie alături de noi », a declarat pentru www.olympic.md președintele raionului Ialoveni Anatolie Dimitriu. Turneul la minifotbal a făcut parte din programul Spartachiadei raionale, care va finaliza pe 30 aprilie, cînd va fi marcat jubileul de 40 de ani de la fondarea raionului Ialoveni.
Nicolae Buceațchi