Noutăți

Mazur învinge cu discipolii săi

Reprezentanții Republicii Moldova au avut o prestație exelentă în cadrul prestigiosului Turneu Dutch Open Taekwondo Championships 2017 G-1, care a reunit  peste 1200 de concurenți din 52 de state ale lumii. Antrenorul emerit al Republicii Moldova Vladislav Mazul s-a deplasat la întreceri cu un grup modest de trei sportivi, dar care au depășit toate așteptările. În prima zi de concurs la categoria 58 de kilograme Stepan Dimitrov a susținut victorios patru meciuri, învingând în ordine sportivii din Turcia, 14-4, Germania 21-7, Marea Britanie 19-10, iar în partida semifinală pe un alt reprezentant al Turciei, Mertkan 11-9. A urmat meciul decisiv, susținut în compania tailandezului  Hanprab Tavin, deținător al medaliei de argint la Jocurile Olimpice RIO 2016. Într-o luptă echilibrată Stepan Dimitrov a cedat la limită, 11-12, deși, în opinia antrenorului Mazur, sportivului moldovean i-a fost acordată o penalizare, pe care, de fapt, o merita premiantul Olimpiadei de la RIO 2016. A urmat ziua a doua de concurs. Fratele lui Stepan, Vadim Dimitrov, a susținut două meciuri la categoria 54 de kilograme, repurtînd o victorie. Un parcurs exelent l-a avut Ana Ciuchitu, categoria 62 kilograme, care le-a învins consecutiv pe adversarele sale din Suedia, 16-4, Belgia, 6-2, Canada, 17-13, Spania, 22-12. Final victorios în partida decisivă cu reprezentanta Azerbaijanului, pe  care Ana Ciuchitu a învins-o cu categoricul scor de 8-0.  În acest fel, Ana Ciuchitu și-a reeditat succesul din 2015, cînd a fost declarată campioană la grupa de vîrstă junioare. Cu bilanțul de două medalii, antrenorul Vladislav Mazur și-a confirmat talentul și potențialul său de pedagog, scopul căruia rămîne să fie calificarea discipolilor săi la Jocurile Olimpice TOKYO 2020.

Nicolae Buceațchi

Back to top button