Mai multe genuri de sport propuse pentru JE Cracovia 2023
Trei discipline sportive au fost incluse în premieră pe lista preliminară a sporturilor care vor figura în programul Jocurilor Europene de la Cracovia din 2023: rugby în 7, sărituri cu schiurile (pe suprafețe artificiale) și alergare montană.
O delegație a reprezentanților Poloniei s-a întâlnit la Roma cu conducerea Asociației Comitetelor Olimpice Europene și au discutat pe tema listei preliminare care mai include și alte sporturi care pot debuta la Jocuri: handbal pe plajă, breakdance, pentatlon modern, cățărare și haltere.
În program sunt incluse de la edițiile anterioare: tir cu arcul, badminton, baschet 3×3, scrimă, gimnastică, judo, karate, tir sportiv, tenis de masă, triatlon, lupte, canoe slalom și sprint, volei și volei pe plajă. Sunt așteptate să apară pe listă și competițiile de ciclism: mountain bike și ciclism pe șosea.
Lista finala e subiectul unor negocieri care se vor purta între Federațiile Europene și Internaționale de specialitate și EOC. Unul dintre criteriile de selectare va ține cont și de atribuirea statutului de Campionat European întrecerii de la Jocurile Europene și/sau concurs de calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Programul JE Cracovia 2023 cuprinde însă numeroase schimbări față de edițiile anterioare ale competiției. Atletismul, cu proba pe echipe, prezent la JE Minsk 2019, e inlocuit acum cu alergarea montană. Înotul, prezent la JE Baku 2015 și absent la JE Minsk 2019, revine în program doar cu disciplina înot artistic. Sporturile de contact, box și sambo, prezente în competiție la primele două ediții, nu au fost luate în calcul pentru JE Cracovia 2023.
A treia ediție a Jocurilor Europene urmează să se desfășoare la Cracovia, între 9 -23 iunie 2023. (cosr.ro)