Lecții Olimpice

Lecția Olimpică ajunge la Fălești: peste 150 de elevi inspirați de eroi ai sportului

Marți, 8 aprilie 2025, echipa Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova a poposit la Fălești, în cadrul inițiativei de promovare a valorilor olimpice în rândul tinerilor din întreaga țară. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a găzduit o nouă ediție a Lecției Olimpice, eveniment care a adunat peste 150 de elevi entuziaști, nerăbdători să descopere lumea sportului de performanță.

Invitații speciali ai zilei – Zalina Marghieva, Secretar General al CNOS și multiplă participantă la Jocurile Olimpice, istoricul și fostul boxer Octavian Țîcu, dar și Anatolie Popușoi, doctor în științe pedagogice și președinte al Academiei Olimpice – au oferit elevilor nu doar povești inspiraționale, ci și lecții valoroase despre perseverență, fair-play și istoria mișcării olimpice.

Evenimentul s-a bucurat de o organizare ireproșabilă și de sprijinul autorităților locale. Printre participanți s-au numărat președintele raionului Fălești, Vadim Roșca, și primarul orașului, Alexandru Severin. Pe lângă partea educativă, elevii au participat la un concurs interactiv și s-au întrecut în activități sportive, încheind ziua cu zâmbetul pe buze și un bagaj de cunoștințe noi.

Back to top button