Noutăți
Halterofila Ecaterina Grabucea, vicecampioană europeană
Halterofila Ecaterina Grabucea a devenit vicecampioană europeană Under 23. Ea și-a adjudecat trei medalii de argint la competiția organizată la București în categoria de greutate 45 kg. Ecaterina a înregistrat rezultatul 133 kg la total.
Cu o medalie de argint s-a ales și Iulian Betca (55 kg), la Under 20. El a ocupat locul patru în proba aruncat, iar la smuls a ridicat 99 de kilograme, lucru ce i-a asigurat prezența pe treapta secundă a podiumului.
Campionatul European U20 și U23 de la București se va încheia pe 3 august. Republica Moldova este reprezentată de 16 sportivi.