Noutăți
Irina Florea a cucerit bronzul la Mondialul de sambo pentru tineret

Irina Florea a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de sambo pentru tineret, desfășurat în Grecia. În finala mică a categoriei de greutate 54 kg, ea a învins reprezentanta gazdelor, Despoina Papadopoulou.
Alți patru reprezentanți ai Moldovei au încheiat competiția pe locul 5: Ana Bucatari (47 kg), Cornelia Seinic (50 kg), Iulia Coșiug (65 kg) și Egor Cuijuclu (71 kg).
La Campionatul Mondial de sambo pentru tineret din Salonic au participat sportivi din 40 de țări.