Noutăți

Festival de rugby pentru copii

 Turneul republican la rugby rezervat echipelor de juniori  şi disputat pe stadionul din Anenii Noi, a constituit evenimentul de bilanţ al Federaţiei de specialitate pentru sezonul de studii 2015-2016. Concursul aflat la cea de-a 3-a ediţie a reunit peste 40 de echipe din Chişinău, Soroca, Briceni, Tiraspol, din comunele Drăsliceni, Ciorescu, Cojusna, ceea ce a constituit un adevarat record numeric. În meciurile pentru locurile pe podiumul de premiere au concurat 440 de copii, repartizaţi în mai multe grupe de vârstă. « Este un turneu, unde avem posibilitatea să apreciem munca antrenorilor , desfasurată pe parcursul unui an de antrenamente.

Este un turneu, care ne permite să-i selectam pe cei mai buni  tineri jucători şi de a-i promova în echipele naţionale ale Republicii Moldova pentru viitor », a declarat pentru www.olympic.md  Vasile Revenco, preşedinte al Federaţiei republicane de specialitate. După o zi de meciuri disputante şi spectaculoase, cîteva locuri pe podiumul de premiere au cucerit reprezentanţii  Şcolii sportive din raionului Briceni, remarcaţi atît în concursul echipelor de juniori, cît şi în turneul  formaţiilor de junioare. Este, de fapt, bilanţul activităţii promiţătoare, desfaşurate de antrenorii Burea, Igor şi Elena, o familie de antrenori , angajaţi în nobila misiune de selectare şi promovare a tinerelor talente. Şi-au confirmat valoarea şi elevii Liceului « Lucian Blaga» din Chişinău, pregătiţi de antrenorul Oleg Sadovici. La finalul competiţiei campionii şi premianţii s-au ales cu diplome şi cupe, iar toti participanţii au primit de la organizatori cadouri dulci, oferite cu prilejul Zilei internaţionale a copilului.

Back to top button