Noutăți

Executivul a aprobat programul activităţii CNOS pentru 2016

În cadrul primei şedinţe a Comitetului Executiv al Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv din 2016 a fost pus în discuţie şi aprobat programul activităţii forului olimpic naţional pentru noul an competiţional, care va culmina cu participarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.Programate în perioada 5-21 august, Jocurile Olimpice vor reuni 10.500 de sportivi şi sportive de la 205 Comitete Naţionale Olimpice. Programul de concurs cuprinde 28 de sporturi, inclusiv turnee la rugby 7 şi golf, incluse de către Comitetul Internaţional Olimpic.Sportivii din Republica Moldova s-au calificat şi au şanse de calificare la următoarele 13 probe: atletism, box, canoe, ciclism, judo, lupte, nataţie, taekwondo WTF, tenis, tir, tir cu arcul, haltere, yahting. Atletismul deţine întîietatea la capitolul numeric, având deja şase sportivi calificaţi la momentul actual: Roman Prodius şi Lilia Fisikovici, maraton, Zalina Marghiev, Serghei Marghiev şi Marina Nikişenco, tustrei la aruncarea ciocanului, Ivan Emelianov,aruncarea  greutăţii. Serghei Tarnovschi deţine licenţa olimpică la canoe C1 1000 metri, iar Aaron Cook calificarea în turneul de taekwondo WTF, categoria 80 de kilograme. 

Comitetul Executiv al CNOS a aprobat hotărîrea de a desfăşura Adunarea Generală festivă a CNOS de dare de seamă pe data de 29 ianuarie 2016 la Chişinău.

Back to top button