Duetul de platină | Efim Josanu, Jurnalist, scriitor, eseist, primul președinte al CNOS din Republica Moldova

Efim Josanu,
Jurnalist, scriitor, eseist, primul președinte al CNOS din Republica Moldova

Duetul de platină

 „La Jocurile Olimpice ale Centenarului, Nicolae Juravschi și Victor Reneiski au câștigat medalia de argint, la o infimă diferență de echipajul ungurilor, declarați campioni olimpici. După ce i-am felicitat, i-am zis lui Nicolae: Poate pentru voi această medalie de argint e doar medalie de argint, pentru mine însă e de platină, pentru că cel care cade, se ridică și în ciuda tuturor vitregiilor își recâștigă statutul de învingător merită un monument…”

Debutul sub tricolor

Îndată după Barcelona începeau pregătirile febrile pentru Atlanta.

Pregătiri extrem de dificile. Era pentru prima dată după dezintegrarea imperiului sovietic când reuniunile sportivilor aflați în antrenamente nu mai aveau caracterul centralizat. Aproape fără excepții ne conformam formulelor de adaptare la condiții de urgență. Uneori salvăm situația În extremis, altă dată evenimentele ne depășesc. Dar în sportul de performanță, unde toate sunt încadrate după orar, trasee stabilite, criterii calendaristice și cicluri alternative în funcție de scopul propus și valoarea competiției, lucrurile nu se fac în pripă. Oricât de sistemice și variate, oricât de dure și disciplinate ar fi exigențele în faza acumulărilor, sportivul și antrenorul nu pot obține rezultate, închiși doar în sală. Fără recuperare și medicație, fără concursuri și sparinguri, fără deplasări la turnee de recuperare – aici fiind puse pe cântar nu doar forța și puterea de rezistență a concurenților, ci și capacitatea de gândire, psihologia, unde se învață și se aplică elementele de tactică, se experimentează noile procedee de luptă – fără toate acestea nu ai cum să reușești în marea performanță.

Crizele de mijloace financiare se țineau lanț. De fapt, activitățile sportive reflectau în acea perioadă tabloul general al unei societăți pornită într-o tranziție de șoc și anxietate. Vechile infrastructuri statale nu mai aveau randament, cele noi, menite să le înlocuiască, intrau pe o fază de confuzie și incertitudine.
Se nășteau noi partide. Se înmulțeau confruntările și disensiunile. Conflictele la vârful puterii se multiplicau și ele, luând formele dezbinărilor antagoniste, devenind tot mai lipsite de discernământ.

Deși conflagrația de pe Nistru a fost aplanată, riscul recrudescenței unor altor provocări și diversiuni ținea populația în încordare. Economia mai mult derapează decât se integrează în noile și complicatele relații capitaliste de piață. Încep reținerile achitărilor salariilor și pensiilor. Începe o criză profundă de credibilitate față de conducerea democratică. Oamenii caută înfrigurat soluții. Pornește exodul masiv al celor activi și apți de muncă în căutarea câștigului peste hotare. Cei mai buni din diferite domenii au și oferte. Și pe acest segment primii pe listă sunt liderii sportivi. Legendele în sportul modern nu se nasc din reverii.

Revenirea lui Nicolae Juravschi din echipa României și refacerea echipajului cu Victor Reneiski pentru Republica Moldova a fost un eveniment ce ni-l doream cu toții. Ei au intrat în pregătiri sub îndrumările aceluiași antrenor Alexandr Chirpicenco, omul providențial care i-a unit în barca de aur de la Seoul. Doar cei doi, fiind despărțiți o lungă perioadă de împrejurări diferite, au fost nevoiți să refacă un traseu și să recupereze niște pierderi inevitabile după ce au fost absenți împreună ani buni la marile concursuri internaționale.

Dar revenirile în vârfurile elitei întotdeauna sunt mai grele ca primele consacrări. Pentru că atunci când escaladezi întâia dată un versant, totul te ademenește, te face curios și neînfricat. Pionieratul incită la risc. Nu vezi hăul, vezi piscul, strălucirea. Odată ajuns sus, trăiești senzația cuceririi cu acea debordantă bucurie asemenea astronomului ce vede sau descoperă un nou asteroid sau o nouă galaxie. Asta dă pionieratului farmecul ineditului.

Dorința reîntoarcerii pe Everestul gloriei, chiar și dacă ai maturitatea experienței, aduce obstacole de altă natură – ești în vizorul celor tineri, imprudenți în fața primejdiei ca și tine altădată, dar temerari și dornici să ajungă și ei la luminile orbitoare înaintea la toți din care faci parte și tu, devenit un simbol și o provocare…

Unii experți considerau că duetul Reneiski – Juravschi s-a epuizat și că reintrarea în circuitul regatelor era un fel de reverență adusă meritelor de altădată, că adversarii lor cei tineri se uitau la ei ca la niște lei îmbătrâniți – cu respect, dar fără frică.

De fapt, la început cam asta se și întâmpla. După primele ieșiri, canoiștii noștri se aflau într-un con de eclipsă. Unii antrenori de specialitate acuzau CNO și Departamentul de Sport că plătesc pentru amintiri. Chirpicenco îi temperează pe nerăbdători: „Nu persiflați, avem timp să vă demonstrăm că vă grăbiți cu retușările în negru.”

Una din etapele decisive pentru calificările vâslașilor era programată la Duisburg (Germania), întrecerile înscriindu-se pe agenda campionatului mondial de caiac-canoe.

În cursa de 500 m duetul din Moldova vine pe locul doi.

M-am convins încă o dată de intuiția genială a lui Alexandr Chirpicenco în acea perioadă a începuturilor de a uni într-o barcă pe acești doi viitori mari sportivi, pe Nicolae Juravschi și Victor Reneiski, diferiți ca temperament, dar îngemănați prin talent, perseverență și o inepuizabilă dorință de victorie. Cu adevărat a fost duetul formulei ideale.

La Jocurile Olimpice ale Centenarului, Nicolae Juravschi și Victor Reneiski au câștigat medalia de argint, la o infimă diferență de echipajul ungurilor, declarați campioni olimpici. După ce i-am felicitat, i-am zis lui Nicolae: Poate pentru voi această medalie de argint e doar medalie de argint, pentru mine însă e de platină, pentru că cel care cade, se ridică și în ciuda tuturor vitregiilor își recâștigă statutul de învingător merită un monument…

(Fragment din cartea „Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic” din seria „Legendele sportului moldovenesc”)