Noutăți
Dan Olaru şi Alexandra Mîrca au cucerit argintul la Cupa Mondială
Arcașii Dan Olaru şi Alexandra Mîrca au cucerit medalia de argint în proba de dublu mixt din cadrul etapei a patra a Cupei Mondiale. Ei au fost învinşi în finala de la Berlin de sud-coreenii Oh Jyn Hyek şi An San cu scorul de 2-6.
Dan Olaru şi Alexandra Mîrca au în palmares un titlu european, câştigat în 2016. Ei au triumfat la Europenele de la Nottingham în aceeaşi probă, cea de dublu mixt.
La individual, Olaru a fost învins în runda a doua de chinezul Ding Yilang, cu 5-6, iar Mîrca a suferit înfrângere în runda a treia în confruntarea cu Jung Dasomi din Coreea de Nord, cu 2-6.
A cincea și ultima etapă a Cupei Mondiale de tir cu arcul se va desfăşura la Moscova, în perioada 6-7 septembrie.