Comunicate de presăNoutăți

CNOS anunță schimbări în echipa de conducere: Zalina Marghieva, noul Secretar General

În cadrul Adunării Generale a Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova, desfășurată pe 18 octombrie 2024, au avut loc schimbări semnificative în conducerea organizației. Avem plăcerea să anunțăm că:

  • Nicolae Juravschi a fost reales în funcția de Președinte al CNOS, continuând să-și demonstreze devotamentul pentru dezvoltarea și promovarea sportului olimpic în Republica Moldova.
  • Zalina Marghieva a fost aleasă ca Secretar General în cadrul ședinței Consiliului Executiv din 23 octombrie 2024, aducând experiența și dedicarea sa în sprijinul misiunii noastre.
  • Structura actualizată a Consiliului Executiv reflectă o echipă unită și competentă, alcătuită din:
    • Larisa Popova – Prim-Vicepreședinte
    • Cristina Vasilianov – Vicepreședinte
    • Tudor Gorea – Vicepreședinte
    • Zalina Marghieva – Secretar General
    • Andrei Golban, Antonio Conflitti, Dragoș Hîncu, Maria Gabuja, Vladislav Rojnov, Iurie Berlinschii și Victor Peicov – Membri ai Biroului Executiv

De asemenea, vă informăm că adresa de email a Secretarului General este acum zalina.maghieva@olympic.md.

CNOS își reafirmă angajamentul de a susține valorile olimpismului și de a contribui activ la dezvoltarea sportului de performanță în Republica Moldova. Privim cu încredere spre viitor și ne dorim să întărim colaborarea cu partenerii noștri, atât la nivel național, cât și internațional.

Back to top button