NoutățiParis 2024

CIO a validat includerea breakdance-ului în programul JO 2024 de la Paris

Breakdance-ul va face primii paşi în arena olimpică cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară de la Paris din 2024, în timp ce escalada, skateboard-ul şi surf-ul vor fi menţinute după debuturile la JO de la Tokyo de anul viitor, a anunţat, luni seara, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach.
Comitetul Executiv al CIO a fixat programul definitiv pentru Paris 2024, care adaugă cele patru discipline ”suplimentare” celor 28 de sporturi tradiţionale, cu trei principii comparativ cu Jocurile de la Tokyo: numărul total al sportivilor diminuat cu 600, ajungând la 10.500, podiumurile trec de la 339 la 329, iar paritatea exactă între sportivi şi sportive va fi atinsă pentru prima oară în istoria Jocurilor Olimpice.
Preferat karate-ului, prezent la Tokyo, sau biliardului, breakdance-ul reprezintă voinţa CIO de a moderniza cea mai mare competiţie polisportivă din lume şi de a creşte audienţa.
”Alături de escaladă, surf şi skateboard, ne-am propus să punem în lumină discipline inclusive, captivante şi care pot fi practicate în afara arenelor sportive tradiţionale”, a explicat Thomas Bach.
Pentru a face loc noilor discipline, forul olimpic internaţional le-a inserat în rândul celor 28 de discipline permanente de la Jocurile de vară, hotărând chiar să reducă numărul global de sportivi angajaţi. (agerpres.ro)

Back to top button