Noutăți
Antonio Conflitti va conduce Federația Europeană de Haltere
Președintele Federației Moldovenești de Haltere, Antonio Conflitti va conduce forul european de profil. El a câștigat alegerile, după ce l-a învins în turul doi pe britanicul Ashley Metcalfe. Conflitti a acumulat 24 de voturi, în timp ce contracandidatul său doar 15.
Astfel, el a fost ales pentru un mandat de trei ani și în același timp a devenit primul conducător al unei federații sportive din Republica Moldova, care a ajuns președinte unui for european.
Antonio Conflitti conduce Federaţia Moldovenească de Haltere din 2020, iar până atunci a fost președinte interimar, dar şi vicepreședinte. El este de origine italian, iar din 2014 a obținut cetățenia Republicii Moldova.