Acum un an Moldova a avut o evoluție meritorie la Jocurile Europene
Atleții din Republica Moldova au cucerit o medalie de argint și patru de bronz la Jocurile Europene de la Minsk, desfășurate exact acum un an. Trei dintre ele au fost obținute de reprezentanții probei de sambo, iar alte două de cei mai titrați luptători moldoveni, Victor Ciobanu și Anastasia Nichita.
Prezența lui Victor Ciobanu la Jocurile Europene, desfășurate în capitala Belarusului, era pusă sub semnul întrebării. Cu aproape două săptămâni înainte de startul competiției, el a suferit o intervenție chirurgicală la apendicită. Nerefăcut complet, cel mai bun sportiv moldovean al anului 2018 l-a întâlnit în prima rundă, în categoria de greutate de 60 kg, pe reprezentantul Federației Ruse, Stepan Maryanyan. Acesta din urmă a evoluat ultima dată în categoria 63 kg, unde a cucerit aurul la Mondiale și Europene. Anterior, Ciobanu și Maryanyan s-au întâlnit o singură dată, la Mondialul de juniori, atunci victoria revenind luptătorului moldovean. Acum însă Stepan Maryanyan și-a luat revanșa. Ajuns în recalificări, discipolul lui Mihail Cucul l-a învins pe turcul Kerem Kamal cu 10-9, iar în meciul pentru medalia de bronz campionul european în exercițiu a dispus de ucraineanul Jora Abovian, scor 3-1.
O tânără de mare perspectivă este conaționala noastră Anastasia Nichita, care își demonstrează valoarea, confirmând și la nivel de senioare. După bronzul cucerit la Campionatul European, Anastasia a câștigat medalia de bronz și la Jocurile Europene de la Minsk. Este de menționat că la aceste competiții luptătoarea de 20 de ani nu se afla la capacitatea maximă, suferind după Europenele de la București o intervenție chirurgicală la menisc. Chiar și așa, Nichita a fost foarte aproape de obținerea medaliei de aur. Astfel, ea practic și-a demolat adversarele în categoria de 57 kg: cehoaica Lenka Hockova, ucraineanca Irina Cykhradze și campioana europeană printre senioare din 2018, norvegianca Grace Bullen. Pe aceasta din urmă Anastasia a învins-o a treia oară consecutiv.
Nichita a cedat doar reprezentantei gazdelor, Irina Kuracikina, într-un meci în care arbitrii au luat o decizie în ultima secundă a meciului, în defavoarea luptătoarei noastre, după consultarea probei video. „Meciul a fost câștigat de Anastasia, dar arbitrii au decis contrariul. Au oferit victoria reprezentantei gazdelor după un procedeu la care nu trebuia să se acorde punctaj”, a declarat antrenorul Anastasiei, Tudor Cîrlan.
La proba de sambo, sportivii noștri s-au învrednicit de trei medalii. În finală a acces Sabina Artemciuc. În categoria de greutate 60 kg, ea a trecut de georgianca Salome Abashidze și iberica Jimenes Lopez Yaiza. În ultimul act, sportiva de 22 de ani a fost învinsă de reprezentanta gazdelor, Vera Harelikava.
În cântarul de 52 kg, Paulina Eșanu, la vârsta de doar 18 ani, a cucerit bronzul. Ea a început competiția cu o înfrângere contra viitoarei finaliste, bielorusa Marina Jarskaya, dar apoi a dispus de reprezentantele Slovaciei, Sylvia Revilakova, și a Ucrainei, Maria Buiok.
Sambistul Denis Tachii a cucerit medalia de bronz în categoria de 100 kg. În prima partidă el i-a cedat dramatic francezului Antony Segard, cu 6-7. Apoi, în recalificări, Denis a trecut de maghiarul Ferenc Siranko, cu 7-0, iar în meciul pentru medalia de bronz, discipolul lui Iulian Piatcovschi l-a învins într-o luptă strânsă pe ucraineanul Andrii Boloban, scor 3-2.
La Minsk au concurat peste 4000 de atleți la 15 probe sportive. Moldova a avut reprezentanți la 10 probe. În clasamentul pe medalii, țara noastră s-a situat pe locul 36, cucerind cu două medalii mai mult decât la ediția precedentă, care a avut loc la Baku (Azerbaidjan), în 2015. Ca și atunci, a triumfat lotul Rusiei, cu 44 medalii de aur, 23 de argint și 42 de bronz la activ, el fiind urmat în clasament de alte două republici ex-sovietice, Belarus și Ucraina.
Cea de-a III-a ediție a Jocurilor Europene se va desfășura în anul 2023, în orașul Cracovia (Polonia).