6 luni până la Jocurile Olimpice Paris 2024!
Orașul Paris va găzdui în perioada 26 iulie – 11 august 2024 pentru a treia oară Jocurile Olimpice, după cele din 1900 și 1924. La ediția a 33-a vor evolua 10 500 de sportivi la 32 de probe. Paritatea exactă între sportivi și sportive va fi atinsă pentru prima oară.
Breakdance-ul va face primii pași în arena olimpică, în timp ce escalada, skateboard-ul și surfing-ul vor fi menținute după debuturile la JO de la Tokyo. La cel mai important eveniment sportiv de pe mapamond sunt așteptați aproximativ 10 milioane de spectatori. Vor fi acreditați 6 000 de jurnaliști și vor fi implicați 31 500 de voluntari.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 va fi una reinventată, diferită de edițiile precedente. Evenimentul se anunță a fi original și unic, marcând o premieră absolută în istorie. Astfel, ceremonia de deschidere se va desfășura pentru prima dată în afara stadionului olimpic.
Parada sportivilor va fi inedită și va avea loc pe ambarcațiuni, dedicate delegațiilor naționale, care vor naviga din partea de est spre cea de vest a orașului pe o distanță de șase kilometri și sub 15 poduri și pasarele. Procesiunea va lua sfârșit în fața Trocadero, unde vor avea loc ceremoniile protocolare și finalul spectacolului.
Circa 600 000 de spectatori vor avea posibilitatea să vizioneze Ceremonia de pe cheiurile și podurile fluviului Sena, adică de 10 ori mai mulți decât ar permite capacitatea unui stadion olimpic.80 de ecrane gigantice cu sonorizare vor permite tuturor să profite de ambianța magică a acestui spectacol măreț. Astfel, această festivitate va fi cea mai grandioasă ceremonie olimpică în lume.
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 sfidează chiar și codurile concursurilor sportive, făcând sportul să pătrundă nemijlocit în oraș, care va deveni decorul viu al unor momente competiționale de excepție. Monumentele, podurile și edificiile culturale de pe malurile Senei vor fi parte integrantă a spectacolului olimpic: Turnul Eiffel și Champ-de-Mars (volei pe plajă, judo, lupte), Les Invalides (tir cu arcul), Le Grand Palais (scrimă și taekwondo), La Concorde (BMX freestyle, skateboarding, etc.), Pont Alexandre III (triatlon, ciclism pe șosea, înot maraton).
Pentru prima dată în istorie, mascotele nu întruchipează un animal, ci un ideal – Frigiile Olimpice și Paralimpice reprezintă un simbol puternic al libertății, al incluziunii și al capacității oamenilor de a sprijini cauze grandioase.
De unde vin Frigiile Olimpice și Paralimpice? Boneta frigiană, de culoare roșie și cu vârful îndoit înainte, a fost purtată de rebelii care au participat la Revoluția franceză din 1789, ca simbol al luptei pentru libertate. Aceasta s-a răspândit ulterior peste tot acolo unde a ajuns armata Franței. Revoluționara Marianne purtând boneta frigiană a devenit un simbol al Republicii Franceze și o metaforă a libertății.