Noutăți

Săptămâna Fotbalului European Special Olympics

Pe mini-terenul Şcolii auxiliare nr.6 din Chişinău instalat prin intermediul programului FMF „Toţi Împreună” s-a desfăşurat un turneu la mini-fotbal cu participarea echipelor formate din copii de la şcolile auxiliare din municipiul Chişinău. Acţiunea a avut loc în cadrul Săptămânii Fotbalului European Special Olympics, care se desfăşoară în perioada 4 aprilie – 6 mai 2016.

La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au participat Alexandra Danilenco, Preşedintele Special Olympics Moldova, Margarita Romanova, Directorul Şcolii auxiliare nr. 6, Mircea Cojocari, Şeful Departamentului Protocol Administrativ al FMF, Victor Daghi, Şef al Serviciului de Presă al FMF, alţi oficiali, părinţi.

Etapa finală a Săptămânii Fotbalului European Special Olympics se va desfăşura pe 6 mai la Chişinău, la stadionul CSCT Buiucani cu participarea echipelor de băieţi şi fete de la şcolile auxiliare din ţara noastră, formaţii unificate compuse din elevi de la şcolile auxiliare şi şcolile medii din regiunile ţării, precum şi echipe alcătuite din persoane cu deficienţe de auz, iar ceremonia festivă va avea loc la Radisson Blu Leogrand Hotel.

Fmf.md

Back to top button