Noutăți

ZIUA SPORTIVULUI LA PERESECINA

După opt ani de activitate în Italia, antrenorul Valeriu Vițelar a revenit la Peresecina, Orhei, şi a reluat procesul de pregătiri a viitorilor campioni. La începutul sezonului de vară şi-a asumat obligaţiile de organizator al sărbătorii sportive pentru locuitorii satului Peresecina, mari şi mici.

Competiţia polisportivă şi-a luat startul în dimineaţa zilei pe terenul Lieului teoretic “Alexandru Donici”, pasionaţii sportului de toate vîrstele  fiind angajati în turneele la lupta naţională  «trÎnta», ridicarea în braţe la bara fixă, ridicarea greutăţii. Concomitent, echipa locală a susţinut al doilea meci din programul campionatului la fotbal, reuşind să surclaseze cu scorul de 8-1 formaţia din Brănești. În lista campionilor au figurat Valeriu Vițelar, viitor ofiţer de poliţie (ridicarea greutăţii), elevii Ştefan Vîrlan şi Tudor Popa, cîştigători ai trofeului «cocoşul viu».

Principalul punct de atracţie l-a constituit turneul voinicilor la lupta naţională pentru trofeul «berbecul viu», câştigat pentru al doilea an consecutiv de către Vadim Bunescu, absolvent al Liceului Internat Republican cu Profil Sportiv, campion naţional la judo, deţinător al locului V la Cupa Europei de judo.

Back to top button