Campionii și medaliații olimpici în vizită la elevi

Campionii și medaliații olimpici în vizită la elevi 11.04.2017 Noutăți 0 comentarii

În ajunul  Sărbătorii  Sfinte a Învierii Domnului, cu sincere felicitări au venit la copii campionii olimpici Nicolae Juravschi, președinte CNOS, Larisa Popova, specialist principal al CNOS, medaliatul olimpic Serghei Mureico, Nicolae Piatac, prim-vicepreședinte CNOS, Leonid Bujor, director executiv CNOS. În conformitate cu planul activității pentru anul 2017, Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova a consemnat Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace prin două lecții olimpice, organizate la Liceul cu profil Sportiv “Gloria” din municipul Chișinău și la Liceul  Teoretic „Ion Creangă”  din orașul Căușeni. La Chișinău viitorii campioni, care practică baschetul, boxul, tenisul de masă și hockey-ul pe gheață au fost salutaţi şi îndemnaţi să practice cu regularitate sportul  de către Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic, preşedinte al CNOS, Larisa Popova, campioană olimpică la canotaj. Directorului Liceului Nicolae Pădureț i-a fost oferită o medalie comemorativă CNOS. Deplasați ulterior  la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Căușeni, colaboratorii Comitetului Național Olimpic și Sportiv au oferit elevilor tradiționalele cadouri și reviste olimpice. Medalia comemorativă CNOS i-a fost înmînată vicepreședintelui raionului Căușeni Grigore Repeșciuc. Conducerea administrației publice raionale și locale a felicitat-o pe campioana olimpică Larisa Popova cu prilejul împlinirii frumoasei vîrste de 60 de ani. Un alt omagiat, prezent la Lecția Olimpică de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, a fost maestrul sportului la lupte greco-romane  Filip Musteață (55 ani), director al Agenției Teritoriale Olimpice și Sportive  Căușeni. Ambele acțiuni s-au înscris in cadrul programului naţional de promavare a valorilor olimpice şi a Olimpicilor noştri, contribuind astfel la  dezvoltarea şi sprijinirea mişcării olimpice în Republica Moldova, pentru cultivarea în rândul tineretului a interesului pentru sport şi a idealurilor olimpice. Lecțilei Olimpice au fost moderată de dl Anatol Popușoi, director al Academiei Olimpice,  șef al Departamentului educație fizică și sport la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Nicolae Buceațchi