Au fost dezvăluite detalii despre ceremonia de premiere la PyeongChang 2018

Au fost dezvăluite detalii despre ceremonia de premiere la PyeongChang 2018 11.01.2018 Noutăți 0 comentarii

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice și Paralimpice de Iarnă (POCOG) din 2018 a dezvăluit detalii despre festivitățile de premiere care vor avea loc la PyeongChang 2018. În cadrul unui eveniment special desfășurat la Seul, au fost prezentate uniformele pe care le vor purta gazdele în timpul festivităților de premiere, podiumul, tava pentru premii și darurile care vor fi oferite medaliaților. De asemenea, a fost audiată coloana sonoră pe care se vor efectua premierile în cadrul celor 103 ceremonii ale întrecerilor olimpice și 80 paralimpice, scrie cosr.ro
Uniformele purtătorilor de medalii și escortelor sportivilor au fost concepute pentru a ține de cald și cuprind fuste pentru femei și pantaloni pentru bărbați, precum și o căciulă groasă cu design tradițional. Uniformele sunt de culoare roșie, albă și albastră, inspirate din steagul național al Republicii Coreea, și au un model de fulg de zăpadă și personaje din alfabetul coreean.
În loc de flori, medaliații PyeongChang 2018 vor primi o păpușă-mascotă Soohorang, care va purta o pălărie de aur, argint sau bronz, și o floare de hârtie cunoscută sub numele de uhsahwa. De asemenea, vor primi un obiect din lemn împodobit cu scene de pe muntele din PyeongChang, pe care scrie “PyeongChang 2018” în alfabetul coreean Hangul. Câștigătorii medaliilor paralimpice vor primi aceleași daruri, dar păpușa-mascotă va fi Bandabi.
Cadourile vor fi prezentate dintr-o tavă de ceremonie specială cu o suprafață antiderapantă. La fel ca podiumul, designul sau simplu are, de asemenea, motive tradiționale ale gazdelor.
Coloana sonora a ceremonilor de premiere a fost compusa de Cho Young-soo, cel care a scris melodii pentru grupuri pop extrem de populare în Coreea, precum SG Wannabe sau T-ara.
Ceremoniile de premiere vor fi organizate la Medal Plaza din cadrul Olympic Plaza din PyeongChang, între orele 19:00 și 21:00 (ora locală), prima ceremonie urmând a avea loc pe data de 10 februarie 2018.
La Jocurile Olimpice din PyeongChang vor participa și sportivii din Coreea de Nord. Anunțul a fost făcut de Chun Hae-sung, Vice-Ministrul Unificării din Coreea de Sud în urma întâlnirii la nivel înalt dintre cele două state coreene la Casa Păcii din Panmunjeom, care se află în zona demilitarizată. Este prima întâlnire la nivel înalt dintre oficialii celor două state după mai mult de doi ani.